prea multe de spus

despre maroc. a fost foarte frumos. dar nici nu am cand si nici nu am cum sa povestesc pe larg. momentan a inceput scoala, am si musafiri - musafira de bombo ;)) - o gramada de chestii de facut si putine minute de petrecut pe calculator.
anubis iarta-ma. luv u. promit ca ma revansez.
as vrea ca ziua sa aiba 30 de ore. am o gramada de motive sa imi doresc asta, dar timpul trece asa de repede incat imi vine sa ma dau cu capul de pereti. nu vreau el aici si eu acolo. distante de zile si kilometri. cum sa carpe diem daca ma gandesc la ce va urma?
revenind la ceea ce s-a intamplat in maroc, generozitatea sincera nu are pret si dragostea nu are si nici nu tine cont de bariere, oamenii frumosi pe interior ti se lipesc de suflet si marea spune aceeasi poveste pretutindeni.

When love beckons to you, follow him,
Though his ways are hard and steep.
And when his wings enfold you yield to him,
Though the sword hidden among his pinions may wound you.
And when he speaks to you believe in him,
Though his voice may shatter your dreams
as the north wind lays waste the garden.

frezii

même si le lendemain nous effraie, toujours rester debout

am descoperit frezii in gradina din spatele casei unde locuieste. si m-am bucurat ca un copil mic. sunt printre florile mele preferate si la noi cresc doar in Gradina Botanica. pozele sunt facute cu noul meu copil, ochisem un sony si un olympus, dar m-am intors cu un nikon. sa-mi traiasca, sper sa il ingrjiesc mai bine ca pe celalalt.

vorbind cu anubis, am privit in spate cu doi-trei ani si tare m-am minunat de ispravile mele. incurcate sunt caile adolescentei, pline de teribilism si visuri oarbe. atunci credeam ca am dreptate si ca o sa raman toata viata asa. credeam asta cu incapatanare si nimeni nu m-ar fi putut convinge ca peste cativa ani o sa ma domolesc si o sa uit lucrurile care imi faceau atunci placere. oamenii dupa care tanjeam, ideile in care credeam. acum o cert pe anubis ca nu m-a zgaltait un pic, ea ma cearta la randul ei ca nu am zgaltait-o si tot asa. nu-mi pare rau ca am crescut si nu mi se pare cam pierdut ceva. dimpotriva. nu am fost un adolescent inocent, ci mai degraba incrancenat si cu ganduri sumbre. cred ca sunt mai putin pragmatica decat atunci. dar mult mai puternica.

With hindsight, I was more than blind
Lost without a clue

am trecut prin toate fara sa clipesc. cand am pierdut drumul m-am intors de unde am venit si l-am reluat. succesele nu m-au imbatat cu apa rece, esecurile nu m-au facut sa imi pierd increderea. am luat decizii singura, unele mai strambe, altele mai potrivite. am gresit de nspe mii de ori, dar a fost un risc asumat. nu stiu cine sau ce m-a determinat sa ma schimb. cred ca exemplele negative. mi-am dat seama nu cine vreau sa ajung, ci cine nu vreau sa ajung. iar atunci m-am reglat automat. puteam sa scap fraiele de multe ori, sa incalc multe limite. puteam sa ma concentrez doar pe un anumit segment. am vrut insa ma bucur de tot, cat pot si fara excese. era o vreme cand mi-era rusine ca invat bine. acum sunt mandra de mine. stiu ca nu am pierdut nimic, distractia a curs si ea garla, uneori prea de tot.

in curand voi implini 20 de ani. buchetul ala de frezii e cadoul meu pentru mine. pentru ca trebuie sa fim atenti cu noi insine, din cand in cand.

ganduri alandala

mi-e lene sa scriu cu diacritice si sunt si grabita. in ultima vreme, avand doua "acasa" e greu sa ma impart. si cum net nu am decat aici la camin profit de timpul in care ma intorc aici sa imi iau alte carti sau haine curate, sau sa dorm atunci cand dimineata am cursuri devreme ca sa mai scriu pe blog. si cum am atatea chestii acumulate in capatana, mi-e greu sa ma axez p un singur subiect. chiar imposibil.

azi ma gandeam la cat de bine ma inteleg eu cu animalele si copiii si cum se complica treaba cu persoanele adulte sau adolescente. tot legat de copii, privindu-i azi pe strada, ma gandeam ca au o varsta privilegiata. pt ca isi pastreaza nevinovatia. un barbat sau o femeie f frumoasa nu sunt niciodata inocenti, pentru ca sunt constienti de frumusetea lor si de impactul acesteia asupra celor din jur. chiar si daca sunt oameni generosi sau buni la suflet, sunt constienti. doar pana la o anumita varsta copiii frumosi isi poarta frumusetea cu cea mai mare nonsalanta, neprefacuti.autentici. frumusetea care nu se constientizeaza pe sine. de aia sunt asa de usor de iubit. e o chestie inevitabila.

dupa aia vorbind cu un prieten pe mess care tocmai ii dadea papucii prieteni sale mi-am amintit de toate vorbele care se zic in cazul asta, minciunile indrugate si disperarea celeilalte persoane. ar fi ideal ca lucrurile sa fie mai simple, sa spunem adevarul si sa ni-l asumam, pur si dureros, fara alte telenovelisme. dar nu se poate, fiindca suntem oameni, nu dumnezei.nu? ne place sa lungim agoniile, discutiile si concluziile, sa ne facem sperante sau sa ni se faca mila. plus ca limita intre a rani si a fi ranit e foarte subtire, iar orgoliul e in ambele cazuri foarte vulnerabil.

ieri seara m-am amuzat copios pe tema atractiei extremelor. intr-o incapere cu 15-20 de persoane, cel mai calm tip era cu tipa cea mai zvapaiata (si l-a facut sa roseasca de cateva ori cu interventiile ei comice, dar bine aburite de alcool), tipa cea mai in varsta si mai planturoasa cu tipul cel mai tanar si mai micut, cei mai buni prieteni: ea modesta si inteligenta, sarcastica, el- macho man. pe mine teoria cu extremele se atrag nu m-a convins niciodata fiindca am trait-o pe pielea mea de multe ori si in diverse forme si de fiecare data am dat gres, mai devreme sau mai tarziu. cand nu exista complicitate...nu stiu, nu-i prea bine.

ar mai fi de zis dar nu mai imi vine nimic concret in minte, adica nu imi mai amintesc. plus ca trebuie sa prind ultimul autobuz.

plăceri literare şi culinare

fiindcă aici greva continuă şi eu continui să trag mâţa de coadă. şi pentru că din linkul din postul anterior reiese că e interzis să ne sufocăm bărbaţii, trebuie să îmi găsesc şi eu alte ocupaţii, dătătoare de plăceri, ca să se compenseze. aşa că în puţinul meu timp liber când nu sunt cu zac şi cînd nu stau pe internet, citesc şi gătesc.
de citit ştie lumea că mă preocupă, dar gătitul nu era în sfera activităţilor mele să nu zic anuale. o papară ştiam să fac. supa la plic, nu se pune, nu? aici am descoperit că nu e greu să faci de mâncare, iar cu o tigaie bună şi codimentele potrivite poţi să faci minuni, chiar dacă ai antitalent gospodăresc. ieri mi-am făcut clătite, iar azi somon. de ficăţei s-a ocupat el, dar promit că data viitoare o să-i fac eu. şi mai buni.

aşa că mă descurc în bucătarie. dacă înainte nu era aşa era pentru că nu aveam nevoie. şi fiindcă mâncarea bună trebuie însoţită de o lectură pe măsură, am ales ceva de Lucia Extebarria. Iumi.

am citit zilele trecute aici despre un anume articol care era la rândul lui despre o anume carte. încă o vrăjeală americană. cică se aude prin târg că bărbaţii iubesc scorpiile. nu zic nu, eu am fost scorpie de nspe mii de ori. dar nu era o strategie, pur şi simplu îmi venea. şi nici zgripţuroaică nu-s, pur şi simplu nu eram în lovuri şi atunci mă comportam cât se poate de normal (şi asta unii definesc bitchy): independentă, miserumpistă şi jemonfutistă, sarcastică, nepăsătoare şi curioasă în legătură cu alte ogrăzi masculine. dar când sunt în lovuri, se schimbă treaba. dau afecţiune cu carul şi am chef să petrec toată ziulica cu bietul băiat. bineînteles, deseori mă satur repede şi abia aştept să plece să nu mai îl văd o zi-două, dar după câteva ore mi se face dor din nou, al dracului să fie. şi nu îmi spuneţi mie că voi nu sunteţi aşa. când o femeie se îndrăgosteşte cât de cât sincer de un bărbat (sau în unele cazuri nici măcar) se transformă într-un satelit ce gravitează în jurul lui. Da, vreau să fiu Luna ta. bine ca fetele neagă peste tot. nu, că eu vreau să ies cu fetele, nu că nu îi cer voie să merg cu gaşca într-un bar, nu că vreau să îl văd numai la sfârşit de săptămână, etc. şi după ce se despart de el, le vezi cum fac crize şi rămân deprimate o grămadă de vreme.

nu asta e soluţia. strategiile de genul mă prefac că sunt un mare rahat. la urma urmei, totul ţine de compatibilitate. te prefaci, dar pentru cât timp? la un moment dat îţi dai seama că numai te chinui şi că ai fi mai fericită afară, nu înauntrul unei relaţii cică aerisite. e adevărat, de obicei bărbaţii urăsc să fie sufocaţi, iar femeile tind să sufoce. ori se ajunge la un compromis sau la o separare, ori ai norocul să dai peste un tip care are nevoie de aşa ceva. aoleu, asta e cea mai faină situaţie. dar şi cea mai dificil de controlat. mie una imi place:))


oare ce mă apucă să scriu despre aşa ceva?

primavară

aici e mai mult decât martie. copacii au înflorit de mai bine de o săptămână. e ciudat, acasă urmăream cum înmuguresc, aşteptam cu sufletul la gură prin aprilie-mai să îmbobocească. aici m-am trezit într-o dimineaţă de februarie cu toţi copăceii înfloriţi. e cald şi de câteva zile s-a oprit şi vântul. e o primavară blândă, fără soare cu dinţi, cu seri călduţe şi purpurii. cînd am timp ies cu pătura pe iarbă şi mă joc cu pisicile.oare Periuţă ce face? sau citesc o revistă pe băncile din campus. adulmec mirosul mimozelor (din poză). primăvara are alt miros aici. arată altfel. mai molatecă, mai visătoare, mai aromată. mi-e dor însă de ghioceii de la mine din grădină.

sunt departe în primăvară. iar primăvara asta începe aici în campus şi se termină pe strada Dominique Ingres unde nu mai există anotimp sau poate sunt toate anotimpurile într-o singură cameră.

"et puis je l'imagine habitant mon décor"

ieri pe la amiazi m-am decis să merg la el fără să îl anunţ. poate pentru că ultima dată cănd făcusem asta cealaltă persoană nu a părut prea încântată. poate pentru că voiam să îi vad reacţia, privirea aia când deschizi uşa şi nu te poţi preface.mai ales că nu are vizor:P

cioc-cioc. cum m-a văzut m-a luat în braţe. era o bucurie sinceră, parcă era un copil care îl vede pe Moş Crăciun. şi eu m-am bucurat. din tot sufletul. am petrecut restul zilei împreună, făcând planuri pentru excursia noastră în Maroc. şi pe la prietenii lui. mi-a dat o dublură de la cheile lui de la casă.în caz că vreau să vin, să vin oricând.

când ne-am întors am făcut o gafă. pentru că uneori vorbesc fără să gândesc. şi atunci am simţit că e posibil să pierd toată încrederea pe care a avut-o în mine.tot ce câştigasem. cu greu, pentru că e genul de persoană care nu lasă uşor garda jos. iar frica m-a împins să accept.să recunosc.

şi m-a iertat, fiindcă mi-a zis că se indrăgosteşte. şi că se teme.şi eu ma tem. viitorul e ca o umbră, un fel de semn mare de întrebare.

dar mi-a povestit despre mare si ocean la tanger şi străduţele din chefchaouen. şi am visat la călătoria noastră din aprilie, cu fruntea pe umărul lui.

truc de fou

The Freak Show. Cam asta e Barcelona. Ziua şi noaptea, şapte zile din şapte. Mi-e lene să povestesc prea mult, dacă treceţi pe acolo o să vedeţi despre ce e vorba. Oricum credeam că nu mai ajung după nenumăratele obstacole: căutat bilet, întârziere la gară şi grăbit ca naiba, lipsă paşaportului lui. după aia pierdut tren spre Perpignan înapoi.

Dar a fost fain fain fain. Şi nu m-aş mai fi întors degrabă.

mă înţelesesem cu Zac de câteva zile că nu vreau să sărbătoresc Valentine's Day. Nu zic, ideea e poate drăguţă şi romanţioasă, dar eu am un simţ al ridicolului bine dezvoltat, nu sunt genul de tipă ce apreciază trandafiraşii şi inimioarele şi siropurile, mai ales într-un moment în care toată lumea face asta. Anul trecut chiar am fost la concertul celor de la Ţapinarii. anti valentin.Deşi de prin clasa a 8-a (nu ştiu cum de, dar) nu am fost singură de 14 februarie.Şi am şi sărbătorit mai demult, cu siropuri şi tot tacâmul. Vremuri.

Aşadar am zis nu. Oricum urmează zilele noastre de naştere, acuma nu sărbătorim nimic. A acceptat într-un final, mai ales că avea şi o aniversare dupa-masa, la un prieten. Aşa că stau eu liniştită acasă, cu provizii de chips si brownies şi branză de capră cu usturoi, gândindu-mă că am în sfârşit o seară doar pentru mine, cu filme şi internet.

Da' de unde. Pe principiul suprinzei şi surprinderii, mă sună pe la 7 şi îmi zice cu o voce gravă prepares toi, je viens te chercher.. Când am coborât era împreună cu un prieten cu maşina şi nu au vrut să îmi zică ce vom face, doar ca vor să mă răpească. Super, mi-am zis. După aia am mers să o luăm pe Claire, prietena prietenului şi am mers să mâncăm la aniversat. Care găteşte ca bunica de bine. Apoi băieţii au propus să mergem în Spania, cam o oră jumate de drum, însă fiindcă era deja târziu, am mers undeva lângă Perpi, la bowling. Am început bine, dar am sfârşit pe ultimul loc (a 7-a, măcar e un număr frumos). Zac în schimb a pierdut primul loc la mustaţă, deşi era a doua oară când joacă. După aia am mers la un alt prieten de-al lor să bem ceva. Deşi băusem înainte vreo două pahare de Smirnoff si acolo vreo trei de Passoa nu am reuşit nici măcar să mă ameţesc din cauza lui Claire care a vorbit tot timpul şi ne-a făcut să ne explodeze cerebelul. Cam tragic, dar în rest era de treabă. Dacă ar fi tăcut măcar un minut:P

Per total a fost însă drăguţ şi ne-siropos şi mai ales ne-planificat. Asta a fost savoarea zilei de ieri. Surpriza.

despre prieteni.prietenii mei

nu o sa ma satur niciodata sa vorbesc despre ei si ele, pentru ca am trait atatea impreuna si am invatat atatea si ne-am vazut fetzele dimineata si am baut din acelasi pahar si fumat din aceeasi tigara si impartit acelasi pat. sunt putini cei adevarati, dar ii iubesc.asta e adevarul.

anubis.cine nu a cunoscut-o pe anubis nu si-o poate imagina.iar pt cine o cunoaste, cuvintele nu au nicun rost. te iubesc pentru ca nu esti ca celelalte fete, pentru ca esti nebuna, pentru ca nu am simtit niciodata la tine invidie si ranchiuna, pentru ca pot sa vorbesc orice cu tine, pentru ca esti perversa, pentru ca te imbraci frumos, pentru ca esti desteapta, pentru ca esti deja de cativa ani alaturi de mine si niciodata nu ne-am certat.

melcii. povestile din adolescenta, aventurile, concertele, noptile din parc, de pe scari, din cimitir, de la brusturi, busteni, vama, tot.ne-am trait frumos verile alea. cantecele mirobolante ale lui mishu. si la melci s-a alaturat si dia.dia e sora lui anubis, deci ii seamana. si scrie genial.si ii plac fetele.te iubesc si pe tine, dia.

colegele de camera timp de 2 ani. cori, roxi.lore copilul meu drag.va iubesc si va multumesc pt ca m-ati ajutat tot timpul si m-ati lasat sa va fac sa rad. si bineinteles gogo si andreea, cu care nu am impartit atata timp impreuna, insa am impartit momente faine.

bombo, colega mea de suferinta la facultate. si la baut de tequila.cate shoturi ne unesc.

andi. la inceput virtual, dupa aia real. my best male friend. am vorbit serios cand ti-am zis asta.si mersi. (desi acuma e rau si imi face ciuda ca el are cookies mari cu cioco si eu nu)

si vasi.pt ca desi am fost o scorpie uneori, el a trecut peste asta. fara sa imi scoata ochii.si a fost intotdeauna saritor si de incredere.

ce pot sa mai zic decat ca din toti oamenii pe care i-am cunoscut si am cunoscut o gramada, pe voi va duc in suflet mereu, dar nu ca pe o povara, ci ca pe o cutiuta mica cu multe cadouri mari in ea.

despre prieteni.prietenii lui

de cand ma stiu prietenii lui, oricare a fost el a fost un teritoriu usor minat, ca sa zic asa. situatia ideala a fost intr-un caz sau doua cand prietenii nostri erau comuni, dar nu stiu cat de bine e si asa. monotonia e mai mare, dar macar esti printre oameni cu care te poti intelege. in rest au aparut diferente: de varsta, de mentalitate, de lungimea egoului si laudarosenie, de gusturi si hobbyuri. plus ca defect din nascare, mie imi place sa fiu in zona centrului atentiei:)) si nu m-am obisnuit decat asa, de fatada. nu stiu cand a fost cel mai amuzant moment, cand prietenii prietenului meu vorbeau despre copiii lor sau cand prietenii prietenului meu dadeau note fetelor de pe hi5. ca sa vedeti ce paleta larga de "prietenii lui" am cunoscut. cert e ca in ambele cazuri locul meu clar nu era acolo. in incapere, in gasca si la urma urmei, in relatie.

aici prietenii prietenului meu au alta limba si religie. sunt produsul unei culturi total diferite.au alte credinte, alte principii. si totusi ne intelegem natural si normal. imi povestesc despre ei, felul lor de fi, tara lor si imi pun multe intrebari. vorbim despre muzica, politica, fotbal, orice.ii vad insa interesati sa ma cunoasca si nu ma intreaba chestii doar de complezenta. radem.imi arata pe zi ce trece cate prejudecati aveam si cat de gresit gandeam. pentru ca bunul simt nu are nationalitate sau religie. modestia si deschiderea la fel. in sfarsit pot sa zic, imi plac prietenii lui si asta imi intareste afectiunea pentru el.fiindca tot ce seamana, se aduna.

no strings but still tied up

00:32. momentan el stă în patul meu şi se joacă pe calculator. eu blogăresc, verific mailul, treburi de internaut dependent ce sunt. dar îl simt aproape. suntem împreună. ne găsim fiecare activitatea care îi place, dar rămânem împreună. din când în când ne strângem în braţe minute în şir. stăm la poveşti. ne tachinăm. e exact tipul ăla de libertate care îmi place mie: să fim liberi, dar totuşi unul lângă altul. lângă el nu mă simt deloc neglijată, mă simt răsfaţată şi apreciată. şi liberă, dar deloc singură.

până la urma totul se reduce la momentul ăla, când noaptea târziu, cu ochii închişi, te întorci pe cealaltă parte şi simţi căldura altui trup, o altă respiraţie, vag şi totuşi foarte aproape. atingerea. zâmbetul pe care îl ghiceşti în întuneric. două braţe deschise. odihna adevărată există doar in apropierea altui corp.

e atât de uşor să laşi pe cineva să te facă fericit/ă. suntem făcuţi să fim răniţi şi apoi vindecaţi, pfuu şi ce vindecare...

daily stuff

azi am fost la un curs foarte taare. de civilizaţie franceză şi deşi o să studiem mai mult chestii legate de moyen age ( de care sincer nu-s foarte interesată), proful e un personaj cum să zic...mai mult decât inedit. are prea multă energie pentru un prof, energie care te face să îi iubeşti cursul. e catalan, poate asta explică situaţia.

in rest, cumpărături din nou. am luat o matură leopard:D francezii au obsesia să personalizeze TOT. inclusiv chestiile cele mai banale.

(de ieri am număr de franţa aşa că nr românesc de telefon nu mai mi-e valabil decât după ce mă întorc, so în caz de urgenţă sau minute internaţionale ask for it)

vacanta

am cate un curs doua pe zi, iar unele dureaza o ora, asa ca am o gramada de timp liber. in timpul liber ori petrec (noaptea) ori fac cumparaturi ziua. asa ca am cheltuit deja o suma indecenta si cred ca trebuie sa strang cureaua, ca altfel o sa raman in fundul gol:)) (am profitat de sezonul reducerilor, e o scuza buna)

in rest, aici e fain, oamenii sunt draguti, mancarea delicioasa si vremea placuta. iar in weekend mi s-a promis ca o sa mi se prezinte cele mai tari cafenele asa ca...abia astept:D

erasmus e cu siguranta o experienta uimitoare si va indemn pe toti care aveti posibilitatea sa optati pentru ea. fiindca oamenii cu care interactionati si locurile pe care o sa le vizitati va vor schimba optica. lumea e atat de larga.profitati.

messssssssss

tocmai am venit din oras. am iesit cu colega mea de camera, o nemtoaica care pare tocilara dar baga bere in ea de nu-ti vine sa crezi ochilor. si cu vic, o scotianca superba (da exista englezoiace frumoase) care a luat-o pe aratura putin dupa ce a baut vreo trei feluri de alcool. eu m-am limitat la un pahar de bere, o gura de tequila (ei o beau lungita cu apa tonica, that sucks) care era treat by toni si o cola cu gheata. aa si o gura de rom cu suc de portocale. partea tare e ca am ratat autobuzul de la ora 12 si dupa aia am mers pana la gara vreo 2 km ca sa luam un taxi care nu mai sosea si care ne-a gasit din fericire pe drumul spre citee universitaire. va dati seama ce oras mirobolant. aici baietii sunt multi, frumosi si amabili dar prosti de rup gura targului. asa ca. noapte buna. cred ca o sa racesc. sper sa nu. data viitoare o sa stau acasa cu jurnalul lui bridget jones in mana.

merită să lupţi pentru ceva?

cu siguranţă că ne repetăm foarte des faptul că viaţa e nedreaptă, că fericirea e departe şi alte bullshit-uri de genul. lucrurile astea sunt de când lumea şi nu o să se schimbe niciodată. sunt o realitate. injuratură pe faţă.scuipat între ochi.

ce contează e cum ripostăm. putem să ripostăm doar prin ambiţii.şi visuri. şi planuri. şi prin procesul de a le îndeplini, măcar pe câteva.

azi-dimineaţă pe la ora 7. atunci mi-am dat seama de fapt că încep să îmi trăiesc visul. uitasem de el. s-a născut de demult, încă din şcoala generală îmi doream să studiez în străinătate, măcar pentru puţin timp. şi nu pentru că afară ar alerga câinii cu colaci în coadă sau că acolo ar fi pământul făgăduinţei. îmi place în România, chiar dacă deseori mă enervez. doream să merg afară fiindcă mă pasionau engleza şi mai apoi franceza mai mult decât pe un elev normal. franceza a devenit un fel de fascinaţie, o luptă. care pe care domină. limba pe om, omul pe limbă. singurul neajuns era că franceza nu era limba mea maternă şi că nu trăiam în patria ei. atunci visul să intru la litere era foarte îndepărtat. după câţiva ani a devenit realitate. după încă doi ani a căpătat şi dimensiunea unui vis adevărat: plec în franţa să studiez acolo un semestru. era visul meu de copil de care acum îmi amintesc cu emoţie.

când am fost acceptată pentru bursă proiectam plecarea într-un viitor cât de cât îndepărtat. eram bucuroasă ca plec, dar eram bucuroasă şi că încă nu plecam. am amânat plecarea de pe semestrul 1 pe semestrul 2 sub pretextul unor formalitati birocratice care cred ca s-ar fi rezolvat daca chiar as fi insistat. dorinta de a pleca se estompase fiindca eram fericita aici. abia acum imi dau seama insă, că aici rămâne la fel şi peste 5 luni, dar că fericirea reală e să îţi îndeplineşti un vis pe care îl nutreşti de atâţia ani, un vis căruia i-ai dedicat inconştient zile, luni de muncă, atacuri de panică, lacrimi, ţipete de bucurie, vis creionat prin cărţi, creioane, caiete umplute cu din ce în ce mai puţin roşu. un vis pe care crezi că l-ai uitat, dar care reapare, culmea, pe punctul de a fi împlinit.

de asta merită să muncim. de asta merită uneori să nu ardem gazul degeaba tot timpul. pentru că se întâmplă ca fără pile şi relaţii, doar prin propriile forţe să ajugem undeva. să ştim ceva foarte bine. e posibil, dacă te pricepi şi ai puţin noroc poţi să îţi vezi visurile împlinite şi asta nu e o frază goală ca cele din cărţile de self-help. e real şi se întâmplă, anul ăsta mi s-a întâmplat mie şi încă câtorva prietene.

aşa că nu mai merge cu scuze. dacă vrei să tai frunze la câini toată viaţa, o să te apuce turbarea.

am părăsit Clujul cu inima strânsă în pumn. miercuri plec spre Franţa. ştiu, probabil că va fi diferit de ceea ce îmi imaginez, dar trebuie să fie frumos. pentru că o să fiu lângă mare. iar marea întotdeauna aduce glasurile oamenilor la care te gândeşti mai aproape, mie mi s-a întâmplat asta de fiecare dată. te aşezi pe nisip şi asculţi.

deşi e greu şi ciudat, abia aştept.

bilanţ

dacă stau bine să mă gândesc în 2008:

am obţinut bursa pentru Franţa
m-am îndrăgostit
m-am dezîndrăgostit
am petrecut un sfârşit de primăvară frumos şi nebun într-o relaţie frumoasă şi nebună
au fost alături de mine prieteni noi şi vechi: anubis, dia, andi, melcii, bombo
şi colegele mele de cameră: cori, lore, roxi, andreea
m-am iubit mult cu lore
m-am certat şi mai mult cu andrei
am întâlnit spre sfârşitul anului persoane cu care m-am simţit excelent
am aflat că părinţii mei s-au despărţit
am văzut marea a şaptea oară
am fost de două ori la Buşteni ( dar în altă companie de fiecare dată)
m-am hotărât ce vreau să fac pe viitor ( a câtea oară?)
am visat, am dansat, am ţipat, am râs, m-am încruntat, am înjurat, am spus te iubesc, am spus te urăsc...
a fost un an...cum să zic...plin de surprize de toate felurile.

new year's resolutions

à la Brigdet Jones

ce rost are să ne fixăm deadline-uri comode (de la anu') când o să renunţăm la: alcool, ţigări, prăjituri cu ciocolată, relaţii toxice, prieteni falşi, şefi handicapaţi?
Ştim foarte bine: asta nu o să se întâmple prea curând.

şi dacă îmi propun ceva pentru anul care vine e să o las mai moale cu visurile de clasa a 10-a. vrem nu vrem, am crescut naibii şi trebuie să revenim cu picioarele pe pământ. măcar cu vârfurile. deja simt nevoia de ceva mai mult decât ce am avut până acum. şi cred că e normal, întotdeauna vine un început de an la care trebuie să te gândeşti altfel decât: anu' ăsta o să mă distrez şi o să beau şi o să merg la mare şi... astea oricum se întâmplă şi dacă nu ţi le propui ca scopuri principale, aşa că prefer să mă concentrez pe scopuri mai practice. pe drumuri noi.