c'est la tristesse qui bouge

a good year. un film uşurel care merită urmărit cel puţin pentru accentul very brit al lui russell crowe şi una dintre cele mai frumoase femei din lume (aici).
am văzut şi Milk. îl recomand călduros celor care sunt împotriva minorităţilor sexuale. de fapt, cred că îl recomand tututor care încă cred că există bariere peste care nu se poate trece. puritanismul ascunde păcate mult mai grave.
am citit şi nesuferitele zile de luni. ciudat că am citit o recenzie a cărţii pe un blog aparent cu ştaif şi criticile aduse erau cel puţin suprinzătoare. cărţile nu se pot judeca doar pentru că apar prostituate în ele. mie mi-a plăcut cartea, mi-a amintit de salinger.

totuşi ambele filme şi cartea şi lipsa ţigărilor mi-au amintit că uneori nu-ţi reuşeşte nicium să nu te întristezi. e ca o sentinţă de care scap totuşi de obicei, pentru bună purtare.

am părăsit Clujul cu inima strânsă în pumn. miercuri plec spre Franţa. ştiu, probabil că va fi diferit de ceea ce îmi imaginez, dar trebuie să fie frumos. pentru că o să fiu lângă mare. iar marea întotdeauna aduce glasurile oamenilor la care te gândeşti mai aproape, mie mi s-a întâmplat asta de fiecare dată. te aşezi pe nisip şi asculţi.

deşi e greu şi ciudat, abia aştept.

a greşi sau a greşi din nou, aceasta este întrebarea

un poet ne sfătuia cu înţelepciune (zic eu) să nu repetăm aceeaşi greşeală, fiindcă e păcat având in vedere câte greşeli noi putem face să repetăm una deja făcută.

greşelile se nasc din visuri rătăcite si amnezice. fiindcă visurile rămân veşnic aceleaşi, aşa rămân şi greşelile. şi smulg din noi, ne smulg speranţele.

dar nu o sa scriu acum despre asta. cu siguranţa că fiecare ştie, cel puţin teoretic, să-şi păzească spatele şi să nu dea cu bâta în baltă. fiecare îşi scoate singur tatuajul făcut la beţie, vorba cântecului.

doar aş vrea să ştiu dacă merită să facem aceeaşi greşeală. poate că e bine când istoria se repetă, lecţiile se memorează mai bine.

şi alteori ne lovim, dar problema este când o să ne doară? în ce moment o să se manifeste rana, peste câte zile, luni, ani?

intr-o lume mică-mică ne invartim stingheri si vrem libertatea sclavului.intr-o lume mare-mare plutim fara sa atingem aripile vâscoase ale unei speranţe ca o lumânare intr-o sticlă de bere.

şapte zile

Biblia spune că Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile. Noi doi ne-am făcut lumea tot în şapte.

Era un fost prieten, de care mă desparţisem demult, din motive tipice vârstei: eu vreau aşa, tu vrei altfel, hai să ne batem în cap, să ne rupem corniţele şi să fugim unul de altul.
Mi-a trimis după mult timp un mesaj. Banalul ce faci. Am ştiut. L-am sunat. I-am zis că fac bine, că într-o săptămână plec în America. Loteria vizelor. A stat câteva clipe pe gânduri apoi mi-a propus un joc. Care să dureze şapte zile. Am zis da.
În prima zi a apărut la mine la uşă. M-a dus la bazin fiindcă ştia că mi-era frică de apă şi nu reuşisem să învăţ să înot niciodată. Cu el am reuşit.
În a doua zi m-a dus la doctor. Eram ipohondră şi m-a obligat să îmi fac analizele. Eram sănătoasă.
În a treia zi m-a dus la Cărtureşti. Am băut ceai şi mi-a cumpărat o carte de care îi povestisem când eram împreună, dar nu apucasem să o citesc. Am citit-o împreună, seara.
În a patra zi m-a dus la un restaurant chinezesc. Nu mâncasem niciodată sushi.
În a cincea zi m-a dus la karaoke. Ştia că îmi place să cânt, dar că îmi era ruşine. Lumea m-a aplaudat.
În a şasea zi am mers să bem. Nu trăsesem nici o beţie împreună.
În a şaptea zi am urcat pe acoperişul unui bloc de 12 etaje. Mi-a zis că în ultima seară o să mă învete trei chestii: ştia că îmi era frică de înălţime, de oameni şi de accidente. M-a ţinut de mână şi mi-a arătat cât sunt de mici oamenii de fapt. Cât suntem noi de sus. Că dacă nu vrem să cadem, nu vom cădea. Şi nu mi-a mai fost frică, nici de oameni, nici de înălţime, nici de lucrurile pe care nu le putem controla.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.
Când am plecat a ştiut că mă întorc. Când am plecat am ştiut că o să mă aştepte.

Când m-am intors i-am propus şi eu un joc. Tot şapte zile.
În prima zi l-am dus la Observatorul astronomic. Am ales o stea şi i-am pus numele lui. Şi-a dat seama că nimeni nu poate străluci mai cu putere decât noi înşine.
În a doua zi am mers la mall. I-am ales un costum şi i-am demonstrat cât de bine poate să arate altfel decât in tenişi şi pantaloni scurţi.
În a treia zi i-am cumpărat un căţel. Şi-a dat seama că oricine poate fi iubit, chiar dacă apare în viaţa noastră neprevăzut.
În a patra zi l-am scos în parc şi i-am făcut poze. I-am arătat cât de schimbător poate fi omul, din mai multe perspective. Aşa că de ce să ne mirăm de ceilaţi.
În a cincea zi l-am obligat să stăm în casă, fără să facem nimic. Şi-a dat seama, ca uneori doi e destul.
În a şasea zi am scris o listă cu toate calităţile sale. I-am arătat că uneori, alţii văd în noi lucruri de care nu ne dăm seama.
În a şaptea zi l-am întrebat dacă mă iubeşte. A învăţat trei lucruri: să nu mai îi fie frică de cuvinte, de mine şi de el.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.

Nimic din cele de mai sus nu s-a întâmplat de fapt. El nu mi-a trimis niciun mesaj, eu nu l-am sunat niciodată. Nu ştiu nici să înot, sunt în continuare ipohondră, nu am citit nici până azi cartea aceea, nu am mâncat sushi, nu am cântat în faţa unui public ( nu se pun prietenii de pahar), nu am băut împreună, mi-e frică de înălţime, oameni şi accidente. Despre el nu pot să zic nimic, pentru că nu ştiu. Poate că a avut ocazia să înveţe acele lucruri alături de altcineva.

M-am întors, dar nu singură ci cu soţul meu, Dylan,fost jucător de soccer, actual manager la o firmă de echipamente sportive. El nu m-a aşteptat, are doi copii şi o maşină de teren. Viaţa e minunată, cerul e senin, stele strălucesc cu putere şi alte căcaturi de genul.

Care e morala? Morala e cea pe care a zis-o Gaspard Noe, întrebat de un student care e morala filmului său Irreversible: e târziu, ia-ţi prietena de mână şi mergeţi acasă.
Prin urmare, să nu ne mai împungem degeaba cu corniţele pentru că mai târziu nici unul din noi nu va avea curaj să repare greşeala. Şi dăruiţi din tot sufletul şi cât mai mult. Dăruiţi clipe. Este tot ce rămâne dintr-un om. Este tot ce-ţi aduci aminte la sfârşit, oricând şi orice ar însemna sfârşitul.

la mulţi ani, Roboţel

"este azi 10 iunie şi te-am sunat să-ţi spun la mulţi ani deşi tu nu mă mai iubeşti aşa cum te iubesc eu pe tine, deşi şi tu o să mă suni de ziua mea, dar asta nu înseamnă iubire că-ţi aduci aminte când e ziua de naştere a oamenilor.iubire e atunci când nu pot să trăiesc fără tine(...) şi chiar dacă nu sunt prima care te-a sunat să-ţi spună la mulţi ani ştii foarte bine că sunt singura care contează.
La mulţi ani, Roboţel.
Să fii fericit.
Pa.
Te iubesc."

din Legături Bolnăvicioase

de văzut/ascultat

i CAN see you
il y a longtemps que je t'aime
lullaby
Let me sing you a waltz
About this one night stand
it was a strange reaction
he likes to move it, move it

patru reguli simple

She's a magnetic girl
That I hardly even know. So this is not another love song. Just a list of things that I should know, And everyone should know that: 1. You got to take it kind of slowly 2. You got to hurry up and make your move 3. You got to tell her how you're feeling And 4. You got to be the perfect gentleman.

am găsit versurile astea de la blue october. la început am ridicat din sprânceană, apoi am zâmbit. oare ce s-ar întâmpla dacă ei ar respecta regulile şi noi ne-am conforma? pentru că există şi domnişoare care în loc să pună lesa le place s-o poarte. care nu vor să ştie cât şi cum sunt iubite pentru că se sperie şi o iau la sănătoasa. pentru care trebuie să aştepţi o veşnicie, sau dimpotrivă care nu te aşteaptă pe tine. Dar majoritatea ne regăsim în regulile alea. Câţi dintre ei se regăsesc, aici e durerea:) sau probabil, e mai bine aşa, că e mai palpitant? eu nu ştiu ce să zic, m-am săturat de teoriile despre ritualurile de cucerire şi împerechere ale oamenilor. unele specii de animale sălbatice au ritualuri mai interesante decât noi. restul oricum acţionează mai logic. la noi e loc de iubire, la animale nu, ar răspunde romanticii incurabili. până unde e instinctul şi de unde începe iubirea ridică mari semne de întrebare. pentru fiecare caz în parte. şi nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt iubiro-sceptică. cred în compatibilităţi, dar ştiu că se găsesc foarte greu. credem de fiecare dată că suntem pe-o gură de rai, dar de fapt suntem doar pe-un picior de plai. şi plecăm sau suntem daţi afară.

Nu în ultimul rând, Ana şi-a făcut blog nou: intraţi aici.