frezii

même si le lendemain nous effraie, toujours rester debout

am descoperit frezii in gradina din spatele casei unde locuieste. si m-am bucurat ca un copil mic. sunt printre florile mele preferate si la noi cresc doar in Gradina Botanica. pozele sunt facute cu noul meu copil, ochisem un sony si un olympus, dar m-am intors cu un nikon. sa-mi traiasca, sper sa il ingrjiesc mai bine ca pe celalalt.

vorbind cu anubis, am privit in spate cu doi-trei ani si tare m-am minunat de ispravile mele. incurcate sunt caile adolescentei, pline de teribilism si visuri oarbe. atunci credeam ca am dreptate si ca o sa raman toata viata asa. credeam asta cu incapatanare si nimeni nu m-ar fi putut convinge ca peste cativa ani o sa ma domolesc si o sa uit lucrurile care imi faceau atunci placere. oamenii dupa care tanjeam, ideile in care credeam. acum o cert pe anubis ca nu m-a zgaltait un pic, ea ma cearta la randul ei ca nu am zgaltait-o si tot asa. nu-mi pare rau ca am crescut si nu mi se pare cam pierdut ceva. dimpotriva. nu am fost un adolescent inocent, ci mai degraba incrancenat si cu ganduri sumbre. cred ca sunt mai putin pragmatica decat atunci. dar mult mai puternica.

With hindsight, I was more than blind
Lost without a clue

am trecut prin toate fara sa clipesc. cand am pierdut drumul m-am intors de unde am venit si l-am reluat. succesele nu m-au imbatat cu apa rece, esecurile nu m-au facut sa imi pierd increderea. am luat decizii singura, unele mai strambe, altele mai potrivite. am gresit de nspe mii de ori, dar a fost un risc asumat. nu stiu cine sau ce m-a determinat sa ma schimb. cred ca exemplele negative. mi-am dat seama nu cine vreau sa ajung, ci cine nu vreau sa ajung. iar atunci m-am reglat automat. puteam sa scap fraiele de multe ori, sa incalc multe limite. puteam sa ma concentrez doar pe un anumit segment. am vrut insa ma bucur de tot, cat pot si fara excese. era o vreme cand mi-era rusine ca invat bine. acum sunt mandra de mine. stiu ca nu am pierdut nimic, distractia a curs si ea garla, uneori prea de tot.

in curand voi implini 20 de ani. buchetul ala de frezii e cadoul meu pentru mine. pentru ca trebuie sa fim atenti cu noi insine, din cand in cand.

stau in pensie.si imi place

nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt în vacanţă. grevă, căldura de afară, mare, viaţă fără de griji importante, citit cărţi şi pierdut vremea, plimbări. ar putea părea plictisitor. dar e de fapt reconfortant. da,e fain să stai în pensie, cum s-ar spune. recunosc asta cu neruşinare, dar ştiu că zilele încărcate şi mai puţin plăcute nu vor întărzia să apară, aşa că profit cât mai pot. în rest îmi creşte măseaua de minte şi mă chinuie îngrozitor. şi ea şi gândul. ştiţi voi care, cică atunci când apare măseaua de mine...şi se mai şi apropie 20 de ani.
sunt liniştită totuşi, sunt încă tânără şi naivă. şi mai şi iubesc pe deasupra. cine a zis că viaţa nu e poate fi şi roz, să-şi înghită limba.

ganduri alandala

mi-e lene sa scriu cu diacritice si sunt si grabita. in ultima vreme, avand doua "acasa" e greu sa ma impart. si cum net nu am decat aici la camin profit de timpul in care ma intorc aici sa imi iau alte carti sau haine curate, sau sa dorm atunci cand dimineata am cursuri devreme ca sa mai scriu pe blog. si cum am atatea chestii acumulate in capatana, mi-e greu sa ma axez p un singur subiect. chiar imposibil.

azi ma gandeam la cat de bine ma inteleg eu cu animalele si copiii si cum se complica treaba cu persoanele adulte sau adolescente. tot legat de copii, privindu-i azi pe strada, ma gandeam ca au o varsta privilegiata. pt ca isi pastreaza nevinovatia. un barbat sau o femeie f frumoasa nu sunt niciodata inocenti, pentru ca sunt constienti de frumusetea lor si de impactul acesteia asupra celor din jur. chiar si daca sunt oameni generosi sau buni la suflet, sunt constienti. doar pana la o anumita varsta copiii frumosi isi poarta frumusetea cu cea mai mare nonsalanta, neprefacuti.autentici. frumusetea care nu se constientizeaza pe sine. de aia sunt asa de usor de iubit. e o chestie inevitabila.

dupa aia vorbind cu un prieten pe mess care tocmai ii dadea papucii prieteni sale mi-am amintit de toate vorbele care se zic in cazul asta, minciunile indrugate si disperarea celeilalte persoane. ar fi ideal ca lucrurile sa fie mai simple, sa spunem adevarul si sa ni-l asumam, pur si dureros, fara alte telenovelisme. dar nu se poate, fiindca suntem oameni, nu dumnezei.nu? ne place sa lungim agoniile, discutiile si concluziile, sa ne facem sperante sau sa ni se faca mila. plus ca limita intre a rani si a fi ranit e foarte subtire, iar orgoliul e in ambele cazuri foarte vulnerabil.

ieri seara m-am amuzat copios pe tema atractiei extremelor. intr-o incapere cu 15-20 de persoane, cel mai calm tip era cu tipa cea mai zvapaiata (si l-a facut sa roseasca de cateva ori cu interventiile ei comice, dar bine aburite de alcool), tipa cea mai in varsta si mai planturoasa cu tipul cel mai tanar si mai micut, cei mai buni prieteni: ea modesta si inteligenta, sarcastica, el- macho man. pe mine teoria cu extremele se atrag nu m-a convins niciodata fiindca am trait-o pe pielea mea de multe ori si in diverse forme si de fiecare data am dat gres, mai devreme sau mai tarziu. cand nu exista complicitate...nu stiu, nu-i prea bine.

ar mai fi de zis dar nu mai imi vine nimic concret in minte, adica nu imi mai amintesc. plus ca trebuie sa prind ultimul autobuz.

europa prin binoclul celorlalţi

în mod ironic, aşa cum europenii au privit america drept continentul tuturor posibilităţilor, acum america priveşte exact în acelaşi mod bătrânul continent. e de ajuns să ne uităm la filme ca eurotrip sau pulp fiction (vezi începutul) pentru a constata că americanii au o părere cel puţin surprinzătoare despre europa, îmi permit să zic destul de eronată. au dreptate totuşi într-un fel, în europa nonconformismul e la el acasă. şi uneori îl găsim conjugat rafinat şi exotic.

arabii văd europa ca pe o şansă. să facă ceva în plus sau să se detaşeze de ce nu le place la ei. dar niciodată nu îşi abandonează principiile musulmane pentru cele europeniste, deşi mai calcă pe bec. sunt mândri că sunt ce sunt.

negri abia aşteaptă să ajungă aici. mulţi au complexul fostului sclav pe pe plantaţia de pe bumbac. sunt absurzi, lumea e suficient de deschisă şi obişnuită cu ei ca să mai creadă aşa ceva. cred că le place să se victimizeze.

despre chinezi, japonezi, etc habar n-am. deşi sunt foarte mulţi aici nu am intrat în contact cu ei fiindcă umblă doar în grupuri şi sunt cam ciudăţei.pare că le place, dar n-aş băga mâna în foc.

europa e stranie. şi plină de contradicţii. un fel de talmeş balmeş sub o denumire pretenţioasă. de aia e şi aşa irezistibilă.

raspuns

raspuns la scrisoarea lui anubis.
atata m-am bucurat cand am mers la loge si am intrebat daca am ceva in cutia postala si mi-a dat scrisoarea ta. plus nu stiu ce suma de platit pt chirie, dar nu mi-a mai pasat cand am vazut martisorul cu hellboy si bineinteles colajele cu gust aranjate:))
je t'aime.
eu nu m-am schimbat deloc, nu am nici breton nici codita, dar stiu sa fac dovlecei pane si oua umplute.
o sa o tin tot asa draga anubis=))
sarutari diei si bineinteles calde salutari lui marius cassian.
mi-e dor de voi.
mai mult detalii vor veni prin posta.

uitându-mă peste primul meu blog mi-am adus aminte de prima iubire. să fi fost iubire? nu mă puneţi să răspund. o fi fost un fel de, pentru că era mai mult o lume construită paralel, o realitate suspendată. cu mintea pe care o aveam atunci o vedeam iubire. toţi am avut cândva şaptişpe ani, o geacă de piele şi câteva vise tâmpite la bord. dând cu fundul de pământ m-am mai trezit o ţâră. plus după aia o relaţie cu un om mult mai matur decât mine m-a făcut să înţeleg că proiecţiile copilăreşti sunt doar proiecţii, ca la cinema. bine, el mă împingea în cealaltă extremă aşa că a mers până am întâlnit a doua oară iubirea.acum un an. din nou întrebarea, ca în film: a fost sau n-a fost? spre deosebire de prima dată, eu cred că a fost, dar pentru prea puţină vreme. de data asta totul era real şi palpabil. doi adulţi în devenire încă predispuşi la nebuneli care au intrat într-un soi de competiţie: care râde mai mult, care iubeşte mai mult, care i-o zice mai bine celuilalt. războială degeaba.de la blitzkrieg nu a fost decât un pas până la războiul rece, suficient ca toate clipele faine să fie ignorate şi să înceapă armistiţiul după războiul care adusese pagube ambelor tabere. amistiţiul a fost un adio tras de coadă până am plecat in franţa. poate l-am mai fi tras mult şi bine dacă nu intervenea distanţa care să lămurească ceea ce noi prin lupte şi conferinţe nu reuşisem.
iar acum a treia oară.trei se zice că e cu noroc. de data asta e mai complicat, fiindcă nici nu suntem nici din aceeaşi ţară, vorbim într-o limbă care pentru niciunul nu e cea maternă, avem religii diferite şi până acum planuri de viitor la fel. aşa, în teorie ar putea părea uşor, dar nu e. dar nu e nici iluzie, nici război între noi. şi după cum se spunea in meet joe black if you haven't tried, you haven't lived.

say stop

e 12 noaptea. ar trebui sa imi fac tema.
palavragesc cu o buna prietena. despre dragoste si alti demoni, dar nu cartea, ci experiente personale. ma vad in ea. vad in fiecare fraza ceea ce s-a intamplat acum cateva luni. as vrea ca ei sa ii fie bine, pentru ca o iubesc mult.asa ca am speranta.dar fiindca acum suflu si-n iaurt, stiu ca lucrurile nu sunt asa simple cum ar trebui sa fie.
daca stai dupa curu' lui nu rezolvi nimic. se duce tot romantismul. dragostea e ceea ce ramane dupa primele vapai. adica potriveala si potrivire. compatibilitate. atunci cand el stie cuburi de zahar sa iti puna in cafea. atunci cand te intreaba daca esti ok si nu te plictisesti cand el lipseste. cand dupa ce il pupi 5 minute te pupa 6. atunci cand ea iti cumpara confetti si coifuri de ziua ta pentru ca stie ca ai vrea sa te simti copil. cand te inveleste noaptea. iubire e atunci cand adormiti imbratisati strans si va treziti cu gatul stramb.
as vrea sa nu ii fie frica. ce e adevarat rezista sinceritatii. compromisurile se fac de ambele parti. si niciodata in cantitati prea mari. pentru ca devenim ne-noi. ori ajungem ca in before sunset cand julie delpy isi flutura cele 5 degete si ii zice : say stop. dupa stop urmeaza degetul mijlociu.