marți, 30 decembrie 2008

Remembering when you were mine
In a still suburban town

Mi-am amintit de vremurile în care ne iubeam prin scări de blocuri. Cine îndrăznea atunci să ne egaleze în obrăznicie? Dar timpul trece şi unele uşi se închid, blocurile au interfon acum, inimile noastre au yală dublă şi ele.

Mai ştii când alergam pe şosea şi îţi prindeam flori de piersic în păr? Ne uitam la filme alb-negru şi beam vin roşu, făceam dragoste în cearşafuri apretate şi mergeam la baluri dansante. I-am dat mamei tale un bibelou de Crăciun. Tu fumai pe ascuns, în pivniţă.

Iar cînd simt că îmbătrânesc, îmi place să sorb din tinereţea altora, chiar dacă nu-mi seamănă. Ce contează cum esti, când ai cea mai importantă calitate: eşti tânăr.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu