romanii din italia

fiindcă aici televizor nema şi mai ales nema realitatea tv am aflat de prin presa online de conflictul dintre români şi italieni.

cam peste tot e imaginea asta. românii îs mari hoţi şi pungaşi. asta pentru că într-adevăr mulţi care părăsesc românia îşi fac de cap pe meleaguri mai însorite. ne fac ţara de ruşine, dar mai scăpăm de ei, că şi aşa sunt destui. e normal să fie priviţi aşa de italieni. şi noi am face la fel. am zice la fel: cee, au venit aştia să ne fure maşinile, să ne violeze femeile, să ne omoare vecinii?

dar dacă le dai şansa să te cunoască personal, străinii se mai domolesc. când văd că nu eşti după cum ai reputaţia. şi dacă le povesteşti de peisaje şi munţi, începe să le treacă. mai dai vina pe răposatu' că a ajuns lumea aşa cum e.

eu am făcut reclama bună româniei. bine, fără exagerări că fuseseră caţiva pe acolo si erau cam terorizaţi. de poliţie şi de câinii vagabonzi. aşa că mândră ardeleancă ce sunt, le-am zis, la noi în transilvania e altfel...

chiar e altfel.aşa un pic.e mai europeană aşa, atmosfera. în cluj nu îmi era frică să umblu la doi noaptea prin oraş. păcat că tot clujenii cad pradă urii italienilor. vedeti aici.http://cluj.time4news.ro/social/clujean-cazut-victima-isteriei-antiromanesti-din-italia/

partea tare e că nici măcar nu erau români săracii, erau unguri. acuma îşi dau ei seama că s-au legat la cap când au vrut să ne cucerească, acum sunt ei linşaţi pentru prostiile noastre.

"et puis je l'imagine habitant mon décor"

ieri pe la amiazi m-am decis să merg la el fără să îl anunţ. poate pentru că ultima dată cănd făcusem asta cealaltă persoană nu a părut prea încântată. poate pentru că voiam să îi vad reacţia, privirea aia când deschizi uşa şi nu te poţi preface.mai ales că nu are vizor:P

cioc-cioc. cum m-a văzut m-a luat în braţe. era o bucurie sinceră, parcă era un copil care îl vede pe Moş Crăciun. şi eu m-am bucurat. din tot sufletul. am petrecut restul zilei împreună, făcând planuri pentru excursia noastră în Maroc. şi pe la prietenii lui. mi-a dat o dublură de la cheile lui de la casă.în caz că vreau să vin, să vin oricând.

când ne-am întors am făcut o gafă. pentru că uneori vorbesc fără să gândesc. şi atunci am simţit că e posibil să pierd toată încrederea pe care a avut-o în mine.tot ce câştigasem. cu greu, pentru că e genul de persoană care nu lasă uşor garda jos. iar frica m-a împins să accept.să recunosc.

şi m-a iertat, fiindcă mi-a zis că se indrăgosteşte. şi că se teme.şi eu ma tem. viitorul e ca o umbră, un fel de semn mare de întrebare.

dar mi-a povestit despre mare si ocean la tanger şi străduţele din chefchaouen. şi am visat la călătoria noastră din aprilie, cu fruntea pe umărul lui.

truc de fou

The Freak Show. Cam asta e Barcelona. Ziua şi noaptea, şapte zile din şapte. Mi-e lene să povestesc prea mult, dacă treceţi pe acolo o să vedeţi despre ce e vorba. Oricum credeam că nu mai ajung după nenumăratele obstacole: căutat bilet, întârziere la gară şi grăbit ca naiba, lipsă paşaportului lui. după aia pierdut tren spre Perpignan înapoi.

Dar a fost fain fain fain. Şi nu m-aş mai fi întors degrabă.

7 pounds

-Why me?
-Because you're a good man. Even when you don't know someone's watching.

Dincolo de melodramă şi de cruzimea ideilor, filmul 7 pounds aduce în prim-plan ceva ce găseşti din ce în ce mai rar. nu e vorba nici despre iubire, nici despre inteligenţă, nici despre bogăţie. pentru că toate cele de mai sus nu înseamnă nimic. dacă nu există bunătate.

ştiu că poate sună patetic sau tâmpit sau demodat. dar ăsta e adevărul. din ce în ce mai puţini oameni buni.

să dai, să ajuţi şi să nu îţi pară rău. să fi acolo,pentru alţii. să nu socoteşti fiecare gest, bănuţ şi oră de viaţă. să renunţi uneori pentru cei de lângă tine. să laşi garda jos.

cred că ăsta e principalul criteriu după care mi-am ales atât prieteniile, cât şi iubirile. uneori am dat greş, dar am găsit şi oaze în deşert. şi încă multe.

mă înţelesesem cu Zac de câteva zile că nu vreau să sărbătoresc Valentine's Day. Nu zic, ideea e poate drăguţă şi romanţioasă, dar eu am un simţ al ridicolului bine dezvoltat, nu sunt genul de tipă ce apreciază trandafiraşii şi inimioarele şi siropurile, mai ales într-un moment în care toată lumea face asta. Anul trecut chiar am fost la concertul celor de la Ţapinarii. anti valentin.Deşi de prin clasa a 8-a (nu ştiu cum de, dar) nu am fost singură de 14 februarie.Şi am şi sărbătorit mai demult, cu siropuri şi tot tacâmul. Vremuri.

Aşadar am zis nu. Oricum urmează zilele noastre de naştere, acuma nu sărbătorim nimic. A acceptat într-un final, mai ales că avea şi o aniversare dupa-masa, la un prieten. Aşa că stau eu liniştită acasă, cu provizii de chips si brownies şi branză de capră cu usturoi, gândindu-mă că am în sfârşit o seară doar pentru mine, cu filme şi internet.

Da' de unde. Pe principiul suprinzei şi surprinderii, mă sună pe la 7 şi îmi zice cu o voce gravă prepares toi, je viens te chercher.. Când am coborât era împreună cu un prieten cu maşina şi nu au vrut să îmi zică ce vom face, doar ca vor să mă răpească. Super, mi-am zis. După aia am mers să o luăm pe Claire, prietena prietenului şi am mers să mâncăm la aniversat. Care găteşte ca bunica de bine. Apoi băieţii au propus să mergem în Spania, cam o oră jumate de drum, însă fiindcă era deja târziu, am mers undeva lângă Perpi, la bowling. Am început bine, dar am sfârşit pe ultimul loc (a 7-a, măcar e un număr frumos). Zac în schimb a pierdut primul loc la mustaţă, deşi era a doua oară când joacă. După aia am mers la un alt prieten de-al lor să bem ceva. Deşi băusem înainte vreo două pahare de Smirnoff si acolo vreo trei de Passoa nu am reuşit nici măcar să mă ameţesc din cauza lui Claire care a vorbit tot timpul şi ne-a făcut să ne explodeze cerebelul. Cam tragic, dar în rest era de treabă. Dacă ar fi tăcut măcar un minut:P

Per total a fost însă drăguţ şi ne-siropos şi mai ales ne-planificat. Asta a fost savoarea zilei de ieri. Surpriza.

cand n-ai ceva mai bun de facut

Joi, 12 Februarie 2009 Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu organizează "MARŞUL TĂCERII" ÎMPOTRIVA LEZBIENELOR care vor să facă paradă la Cluj. Dacă eşti de partea lui Hristos şi împotriva diavolului şi a lucrurilor nefireşti (Romani 2:24-27) vino joi la ora 13.00 lângă Statuia lui Matei Corvin să ştie lumea că mai există oameni care îl cred pe Dumnezeu şi sunt gata să mărturisească, pentru ca această BOALĂ să nu se răspândească şi să nu fie considerată normalitate! Dă mai departe la toţi din listat ta!

am primit massul asta de curand. in primul rand am ignorat greselile grave care apar in text. femeile alea sunt lesbiene, nu lezbiene.asta dovedeste gradul de cultura al autorului mass-ului. in al doilea rand traim intr-o tara in care ne putem exprima liber, asa ca daca ele au o zi pe an in care fac o parada, de ce naiba sa nu le lasam in pace? in loc sa facem mars de protest am putea in orele alea sa mergem sa facem curat pe strazi, sa ajutam batranii dintr-un azil, sa hranim un copil orfan. daca tot se face apel la Dzeu si religie. cred ca Cel de sus ar fi mai multumit sa ne vada facand ceva bun si util, nu marsuri inutile de protest.

"boala" de care se vorbeste de mai sus e o stare de fapte: femei prinse in corpuri de barbati, barbati prinsi in corpuri de femei. exista si cazuri in care nu e asa, cand datorita unor esecuri si probleme ne refugiem in persoane de acelasi sex. nu vorbesc despre cazurile astea rare, ci despre majoritatea. nici eu nu sunt de acord sa adopte copii, in schimb daca vor sa se iubeasca sa se iubeasca linistiti/linistite. dragostea adevarata nu e un pacat.

si pana la urma, sa fim seriosi. decat sa protestam contra lor de ce nu protestam mai virulent contra pedofililor si violatorilor? aia sunt adevaratii bolnavi.

ei distrug vietile copiilor nostri, nu doua lesbiene ce se plimba de mana pe strada. ei lasa amprente ce nu mai pot fi sterse niciodata, nicidecum niste travestiti care fac o parada. un sot agresandu-si nevasta, asta il marcheaza pe copil, nu un film in care vede doua femei sarutandu-se. de femei o sa se amuze si o sa le uite, dar pumnii raman intipariti adanc. si dupa 20 de ani va utiliza aceeasi metoda. ori va suferi toata viata o trauma pe care nu o cunoaste.

puritani si ipocriti din fire, ne legam de ceea ce ne afecteaza mai putin si nu vedem raul cel mare. ne ascundem sub masti de oameni curati si inchidem ochii unor realitati mult mai groaznice decat parada lesbienelor din cluj.

hai sa facem o petitie si un mars pentru pedeapsa cu inchisoare pe viata pentru violatorii de copii. pentru mamele care isi omoara pruncii. hai sa facem un mars impotriva celor care isi maltrateaza sotiile. care isi bat copiii. pentru ca violenta sa nu se raspandeasca si sa devina o normalitate. asta e ceva ce trebuie sa dai mai departe in lista ta.

despre prieteni.prietenii mei

nu o sa ma satur niciodata sa vorbesc despre ei si ele, pentru ca am trait atatea impreuna si am invatat atatea si ne-am vazut fetzele dimineata si am baut din acelasi pahar si fumat din aceeasi tigara si impartit acelasi pat. sunt putini cei adevarati, dar ii iubesc.asta e adevarul.

anubis.cine nu a cunoscut-o pe anubis nu si-o poate imagina.iar pt cine o cunoaste, cuvintele nu au nicun rost. te iubesc pentru ca nu esti ca celelalte fete, pentru ca esti nebuna, pentru ca nu am simtit niciodata la tine invidie si ranchiuna, pentru ca pot sa vorbesc orice cu tine, pentru ca esti perversa, pentru ca te imbraci frumos, pentru ca esti desteapta, pentru ca esti deja de cativa ani alaturi de mine si niciodata nu ne-am certat.

melcii. povestile din adolescenta, aventurile, concertele, noptile din parc, de pe scari, din cimitir, de la brusturi, busteni, vama, tot.ne-am trait frumos verile alea. cantecele mirobolante ale lui mishu. si la melci s-a alaturat si dia.dia e sora lui anubis, deci ii seamana. si scrie genial.si ii plac fetele.te iubesc si pe tine, dia.

colegele de camera timp de 2 ani. cori, roxi.lore copilul meu drag.va iubesc si va multumesc pt ca m-ati ajutat tot timpul si m-ati lasat sa va fac sa rad. si bineinteles gogo si andreea, cu care nu am impartit atata timp impreuna, insa am impartit momente faine.

bombo, colega mea de suferinta la facultate. si la baut de tequila.cate shoturi ne unesc.

andi. la inceput virtual, dupa aia real. my best male friend. am vorbit serios cand ti-am zis asta.si mersi. (desi acuma e rau si imi face ciuda ca el are cookies mari cu cioco si eu nu)

si vasi.pt ca desi am fost o scorpie uneori, el a trecut peste asta. fara sa imi scoata ochii.si a fost intotdeauna saritor si de incredere.

ce pot sa mai zic decat ca din toti oamenii pe care i-am cunoscut si am cunoscut o gramada, pe voi va duc in suflet mereu, dar nu ca pe o povara, ci ca pe o cutiuta mica cu multe cadouri mari in ea.

despre prieteni.prietenii lui

de cand ma stiu prietenii lui, oricare a fost el a fost un teritoriu usor minat, ca sa zic asa. situatia ideala a fost intr-un caz sau doua cand prietenii nostri erau comuni, dar nu stiu cat de bine e si asa. monotonia e mai mare, dar macar esti printre oameni cu care te poti intelege. in rest au aparut diferente: de varsta, de mentalitate, de lungimea egoului si laudarosenie, de gusturi si hobbyuri. plus ca defect din nascare, mie imi place sa fiu in zona centrului atentiei:)) si nu m-am obisnuit decat asa, de fatada. nu stiu cand a fost cel mai amuzant moment, cand prietenii prietenului meu vorbeau despre copiii lor sau cand prietenii prietenului meu dadeau note fetelor de pe hi5. ca sa vedeti ce paleta larga de "prietenii lui" am cunoscut. cert e ca in ambele cazuri locul meu clar nu era acolo. in incapere, in gasca si la urma urmei, in relatie.

aici prietenii prietenului meu au alta limba si religie. sunt produsul unei culturi total diferite.au alte credinte, alte principii. si totusi ne intelegem natural si normal. imi povestesc despre ei, felul lor de fi, tara lor si imi pun multe intrebari. vorbim despre muzica, politica, fotbal, orice.ii vad insa interesati sa ma cunoasca si nu ma intreaba chestii doar de complezenta. radem.imi arata pe zi ce trece cate prejudecati aveam si cat de gresit gandeam. pentru ca bunul simt nu are nationalitate sau religie. modestia si deschiderea la fel. in sfarsit pot sa zic, imi plac prietenii lui si asta imi intareste afectiunea pentru el.fiindca tot ce seamana, se aduna.

no strings but still tied up

00:32. momentan el stă în patul meu şi se joacă pe calculator. eu blogăresc, verific mailul, treburi de internaut dependent ce sunt. dar îl simt aproape. suntem împreună. ne găsim fiecare activitatea care îi place, dar rămânem împreună. din când în când ne strângem în braţe minute în şir. stăm la poveşti. ne tachinăm. e exact tipul ăla de libertate care îmi place mie: să fim liberi, dar totuşi unul lângă altul. lângă el nu mă simt deloc neglijată, mă simt răsfaţată şi apreciată. şi liberă, dar deloc singură.

leapşa cu carti

prima leapşă şi pentru mine, primită de la Teea. îmi place că e cu cărţi:D

1. Care este cea mai buna carte citita de tine?
Nu cred că sunt în măsură să pun etichete, dar cărţile care mi-au plăcut cel mai mult sunt De veghe în lanul se secară şi Micul Prinţ. Iar ca autori preferaţi pe lângă Salinger sunt Beigbdeder şi Irvine Welsh. Şi Orhan Pamuk. Şi Anna Gavalda, pe care o descopăr aici în Franţa şi îmi place ce descopăr.

2. Ai facut cadouri carti?
Da.Şi chiar unor persoane care nu au ştiut să aprecieze. Am înţeles asta cu timpul şi acum ştiu cum să procedez. Uneori când cumpăr o carte ca să o fac cadou, nu mă pot abţine să nu o citesc înainte. Mie îmi place la nebunie să primesc cărţi. Ziua mea e in aprilie apropo :)))) :p

3.Care este viitorul literaturii?
Eu sunt optimistă.Îmi place literatura contemporană. Face parte din spiritul generaţiei în care cresc. Şi multe cărţi vorbesc despre noi înşine.

4.In ce limbi ai citit carti?
Franceză şi engleză. Şi am riscat şi în italiană, dar cărţulii.

5.Ce carti "celebre" nu ti-au placut?
Eu sunt o cititoare capricioasă. Nu mi-a plăcut Ion. Nici măcar Moromeţii. Problema o fi la mine în ogradă, dar nu prea gust literatura românească decât de la Nichita Stănescu încoace. Cu o excepţie: Ionel Teodoreanu. De fiecare dată plâng când citesc Uliţa copilăriei sau secvenţele cu Olguţa din La Medeleni. Şi eu nu plâng prea uşor (mentiraaa:P)

6.Ce tara a produs cea mai buna literatura?
Europa se poate numi ţară?

7.Iei notite din cartile pe care le citesti?
Am trei jurnale pline cu citate. Ador să le recitesc din când în când. Deşi 40 % sunt din Cioran şiNichita.Eh, vârsta. Din păcate, am ajuns să fiu prea leneşă ca să mai fac asta.

8.Cam cate carti ai citit pana acum?
Multe, dar e loc de mult mai bine. Oricum faza cu numărul contează prea puţin. Ceea ce contează e să fi înţeles ceva, să fi simţit.

9.Cu ce carti ai dormit in brate de plictiseala?
Cărţile pe care trebuia să le citim la liceu.

10.Ce inseamna cartile pentru tine?
Regăsire. Identificare. Îndoieli. Angoasă. Emoţie. Sentimentul ala de asta simt şi eu dar nu ştiam cum să exprim.

11.Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?
Nu e carte, e un dicţionar Hachette.

12.Care este cel mai tare final la o carte citita?
Trainspotting:D

13.Care este cea mai influenta carte citita de tine?
adică? cred că nu înţeleg întrebarea. cartea care m-a influenţat cel mai mult, dacă zic că sunt două şi se numesc Micul Prinţ şi Pe Culmile Disperării ar fi prea mult, nu? dar asta sunt eu, asta eram eu la pubertate cand mă apucase citania:))

14.Care scriitor te-a influentat cel mai mult?
Nichita, Nichita...

15.Cat de repede citesti o carte?
Rapid. Dacă îmi place, bien sur. Sau dacă sunt obligată de un examen ce urmează peste o zi, două.

16.Poate literatura sa schimbe lumea?
A schimbat-o deja, de multe ori.

Trasmit leapşa lui Anubis şi Dianei.

mândră că sunt româncă

deşi nimeni de aici nu a auzit de Cluj şi nici prea multe lucruri despre România nu se ştiu, deşi aici condiţiile sunt mai bune, clima mai dulce, mâncarea mai sănătoasă, oamenii mai amabili, tehnologia mai avansată şi aici sunt gunoaie, greve,oameni proşti şi nesimţiţi, probleme de tot felul, priviri pe sub sprânceană.

sunt româncă, cel puţin în viaţa asta şi sunt mândră. e ca şi într-o relaţie mamă-fiu: deşi există certuri şi conflicte, mama tot mama rămâne. aşa şi ţara de origine. putem să trăim într-o ţară adoptivă, dar o parte din suflet rămâne acolo unde ne-am născut. a trebuit să plec din românia ca să îmi dau seama de asta.

îmi place mult în franţa. mult de tot. e ceea ce îmi dorisem şi e foarte fain. ştiu că o să sufăr mult când o să plec. şi o să îmi doresc să revin. dar nu ştiu dacă aş putea renunţa la ţara mea. ar trebui să am un motiv foarte bine întemeiat.

ps: surori ca anubis şi colege de cameră ca fetele mele de la cămin nu se găsesc pe globul ăsta.

tous en assemblee generale

momentan franţa e in semi-grevă a învăţământului. ceea ce m-a frapat e că spre deosebire de românia, aici studenţii protestează, profesorii fiind mult mai rezervaţi. una din problemele cele mai importante e legea prin care universităţile capătă autonomie, se privatizează, ceea ce va duce la creşterea taxelor şcolare (aici există doar burse sociale şi toată lumea îşi plăteşte şcoala, în afară de cei cu dosar social sau studenţii cu burse socrates-erasmus) şi de înscriere, cazare, etc. pentru mine e o chestie nouă - protestul studenţilor. la noi nimeni nu prea are curaj să facă ceva şi cam pe bună dreptate, fiindcă lucrurile nu se rezolvă. nici aici nu se rezolvă mare lucru, dar spiritul franţuz e unul protestatar prin esenţă, se pare.
azi m-a dus zac la întâlnirea studenţilor grevişti dar bineînţeles că nu am avut răbdare să stau prea mult, fiindcă sinceră să fiu nu mă prea interesează problema şi nici nu cunosc prea multe detalii. am vazut acolo mulţi hippy şi multe persoane de altă naţionalitate decât cea franceză. cam ăştia sunt luptătorii. mie îmi convine deocamdată situaţia, pentru că unele cursuri sunt suspendate, aşa că trăiască vacanţa şi traiul bun:))

în ceea ce priveşte în general felul francezilor de a fi am o mare dilemă. fiindcă încă nu reuşesc să fac diferenţa între bunăvoinţă şi ipocrizie. în românia ştim cu toţii: feţe acre în faţa tututor ghişeelor, oameni posomorâţi şi cu capsa pusă, dar măcar ştii o treabă. aici în schimb, toţi rânjesc care mai de care, însă nu ştiu cât de amabili sunt ei de fapt sau doar se prefac. de două ori am fost întrebată dacă românia e in europa, de o funcţionară de la poştă (!!!) şi de o doamnă ce lucra la orange. eu am luat-o ca pe lipsă de cultură generală şi m-am amuzat, însă mi s-a zis că francezii şi catalanii în special sunt cam rasişti. sau mai degrabă şovini.

Sunt in panoul tau de control.M-ai alungat, m-ai renegat, m-ai uitat, dar eu sunt tot timpul cu tine ( citat cules dintr-un blog)

Există goluri care nu mai pot fi umplute nicodată şi poze care nu pot fi aruncate niciodată şi cutiuţe care nu pot fi golite niciodată şi ţigări care nu mai pot fi aprinse şi luminiţe care nu se sting şi zâmbete care se înfig adânc şi degete care nu mai pot fi atinse şi culori care nu mai pot fi observate şi pitici pe creier care ţopaie. Uneori am impresia că nu avem ce face, ducem cu noi veşnic povara unui vis prea mare şi prea neîmplinit, o primavară şi o toamnă, atât de diferite, dureros de diferite şi totuşi la fel dacă credem că începuturile şi sfârşiturile sunt doar două capete.

Capetele unei brăţări verzi, de pe mâna ta.

later edit: a sunat interfonul.

c'est moi, a zis.

life still goes on, isn't that ironic, vorba cantecului? un nou inceput cu un sfarsit previzibil de asta data din alte motive. daca atunci a fost vorba de distanta sufleteasca, in povestea noua e vorba de distanta in kilometri. vor fi cateva mii de kilometri intre noi.insa mai sunt cateva luni pana atunci.asa, ca sa fie mai greu pentru toata lumea.

"this is where
the water is shallow and nothing is as deep
as you hoped it would be."




(ieri, canet plage)
"We are not always what we really are, 'cause we reinvent ourselves
We change our skin and consistence
And we lie with innocence, trusting our memory"