dragostea vorbeste franceza?

ce am observat cu mirare pe noile meleaguri este ca oamenii se iubesc aici mai mult sau cel putin mai la vedere decat in romania. rareori am vazut la noi oameni manifestandu-se vadit indragostiti in public, probabil doar adolescentii sau batraneii. aici insa supriza: oameni de toate varstele si culorile se saruta peste tot, in autobuz, in fata casei de marcat, pe strada, in masina, asteptand la cozi, asteptand trenul, in cafenele, in magazine, indiferent de vremea de afara, indiferent de cati oameni ii privesc. se tin de mana tot timpul, se strang in brate, isi zambesc, se mangaie, se privesc. sunt scene foarte dragute pe care nu le prea vad pe plaiurile natale. m-am intrebat daca intr-adevar dragostea vorbeste franceza sau pur si simplu ei au trecut peste faza culturala de "independenta a sexelor si detasare sentimentala" sau cea de "el bea bere in fata televizorului, ea gateste si spala pe jos", cele doua faze care se intalnesc des la noi.
oamenii astia par sa fac totul impreuna. sunt cupluri in adevaratul sens al cuvantului.


ps:
I used to be a hopeless romantic. I am still a hopeless romantic. I used to believe that love was the highest value. I still believe that love is the highest value. I don’t expect to be happy. I don’t imagine that I will find love, whatever that means, or that if I do find it, it will make me happy. I don’t think of love as the answer or the solution. I think of love as a force of nature—as strong as the sun, as necessary, as impersonal, as gigantic, as impossible, as scorching as it is warming, as drought-making as it is life-giving. And when it burns out the world dies.
J Winterson

până la urma totul se reduce la momentul ăla, când noaptea târziu, cu ochii închişi, te întorci pe cealaltă parte şi simţi căldura altui trup, o altă respiraţie, vag şi totuşi foarte aproape. atingerea. zâmbetul pe care îl ghiceşti în întuneric. două braţe deschise. odihna adevărată există doar in apropierea altui corp.

e atât de uşor să laşi pe cineva să te facă fericit/ă. suntem făcuţi să fim răniţi şi apoi vindecaţi, pfuu şi ce vindecare...

cateva poze de aici

mediteranean freshness

închipuiţi-vă o garsonieră la parterul unui bloc cu grădină în care cresc cactuşi şi lămâi şi un pat mare albastru şi un tablou cu o căpşună roşie pe un perete alb şi scaune rustice şi muzică arăbească sau spaniolă pe fundal.

And I want to wake up with the rain
Falling on a tin roof

toate locurile unde calc sunt atât de diferite de ceea ce am văzut până acuma. influenţa mediteraneană se manifestă pretutindeni, de la arhitectură până la oameni şi climat. când păşesc pe străduţele inundate de soare, printre casele albe şi lunguieţe, parcă sunt victima propriei mele halucinaţii.

daily stuff

azi am fost la un curs foarte taare. de civilizaţie franceză şi deşi o să studiem mai mult chestii legate de moyen age ( de care sincer nu-s foarte interesată), proful e un personaj cum să zic...mai mult decât inedit. are prea multă energie pentru un prof, energie care te face să îi iubeşti cursul. e catalan, poate asta explică situaţia.

in rest, cumpărături din nou. am luat o matură leopard:D francezii au obsesia să personalizeze TOT. inclusiv chestiile cele mai banale.

(de ieri am număr de franţa aşa că nr românesc de telefon nu mai mi-e valabil decât după ce mă întorc, so în caz de urgenţă sau minute internaţionale ask for it)

vacanta

am cate un curs doua pe zi, iar unele dureaza o ora, asa ca am o gramada de timp liber. in timpul liber ori petrec (noaptea) ori fac cumparaturi ziua. asa ca am cheltuit deja o suma indecenta si cred ca trebuie sa strang cureaua, ca altfel o sa raman in fundul gol:)) (am profitat de sezonul reducerilor, e o scuza buna)

in rest, aici e fain, oamenii sunt draguti, mancarea delicioasa si vremea placuta. iar in weekend mi s-a promis ca o sa mi se prezinte cele mai tari cafenele asa ca...abia astept:D

erasmus e cu siguranta o experienta uimitoare si va indemn pe toti care aveti posibilitatea sa optati pentru ea. fiindca oamenii cu care interactionati si locurile pe care o sa le vizitati va vor schimba optica. lumea e atat de larga.profitati.

Părea atât de uşor de la balcon când tu m-ai întrebat comment ca va eu să îţi răspund că da, vreau să trăim împreună până la adânci bătrâneţi, să facem copii blonzi cu ochi albaştri şi să vorbim în franceză pentru că tu nu ştii limba mea, iar eu nu o ştiu pe a ta.

And then came the rush of the flood
Stars of night turned deep to dust

Uneori, foarte rar, în zilele ploioase, urc la mansardă unde îmi strâng cărţile vechi si albumele cu poze. Când văd pozele Danei, nu mă pot abţine să nu zâmbesc. Am o poză mică, pe care o ţineam în portofel. De atunci am aruncat şi portofelul, am şi trecut la altă monedă. E ironic, viaţa nu stă nicio clipă în loc. Nu stă după tine. După decepţiile tale. Aşa că am uitat-o repede, aşa cum uită un copil imaginea ursuleţului de pluş cu care dormea şi care deteriorat, a fost aruncat la gunoi. E o nostalgie, pe undeva, dar foarte departe, mai departe de umbra pe care o lasă în noi tot felul de iubiri consumate.

Suntem smulşi uneori de langă celalalt fiindcă celalalt nu mai poate ţine pasul cu noi. Nu mai poate iubi atât, sau nu se poate realiza, sau nu poate fi la fel de vesel, de pasionat de ceva, de norocos. Oamenii fericiţi împreună sunt cei care aceleaşi doze de succes în viaţă, aceeaşi doză de sentimente de oferit. Suntem un fel de oglinzi pe două tălpi. Tălpile mele stau acum pe nisip, iar ei niciodată nu i-a plăcut la mare.

youth sells

astăzi în timp ce mă plimbam cu colega mea de cameră prin oraş am fost abordate de un domn prezentabil, cu ochii foarte albaştri, care ne-a propus senin să lucrăm pentru dumnealui şi soţia lui ( ei la rândul lor angajaţi ai unei companii olandeze, se putea altfel) la videochat. am început să râdem şi am plecat imediat. era 10 dimineaţa, dacă ar fi fost noapte aş fi înţeles probabil. dar oamenii de aici sunt foarte deschişi, nu întotdeauna asta fiind o calitate. am vrut să zic, mister, we are not sluts, we are just students.and we only fuck our boyfriends.

ce pot să zic? tinereţea se vinde. mi-am amintit încă o dată că nu vreau să îmbătrânesc. pentru mine, Einstein ar fi fost şi mai important dacă ar fi descoperit elixirul tinereţii.

canet plage

azi am fost la plajă. cam aşa arată. mai multe poze aici.

messssssssss

tocmai am venit din oras. am iesit cu colega mea de camera, o nemtoaica care pare tocilara dar baga bere in ea de nu-ti vine sa crezi ochilor. si cu vic, o scotianca superba (da exista englezoiace frumoase) care a luat-o pe aratura putin dupa ce a baut vreo trei feluri de alcool. eu m-am limitat la un pahar de bere, o gura de tequila (ei o beau lungita cu apa tonica, that sucks) care era treat by toni si o cola cu gheata. aa si o gura de rom cu suc de portocale. partea tare e ca am ratat autobuzul de la ora 12 si dupa aia am mers pana la gara vreo 2 km ca sa luam un taxi care nu mai sosea si care ne-a gasit din fericire pe drumul spre citee universitaire. va dati seama ce oras mirobolant. aici baietii sunt multi, frumosi si amabili dar prosti de rup gura targului. asa ca. noapte buna. cred ca o sa racesc. sper sa nu. data viitoare o sa stau acasa cu jurnalul lui bridget jones in mana.

din franta

prima zi a fost a really pain in the ass. pentru ca oamenii astia, desi sunt inimaginabil de amabili sunt si inimaginabil de dezorganizati.
totusi aici e ca la noi in aprilie si e plin de palmieri. e marea. e oraselul cu strazi inguste si cafenele pe mijlocul lor.
revin cu detalii cand o sa ma dezmeticesc.

merită să lupţi pentru ceva?

cu siguranţă că ne repetăm foarte des faptul că viaţa e nedreaptă, că fericirea e departe şi alte bullshit-uri de genul. lucrurile astea sunt de când lumea şi nu o să se schimbe niciodată. sunt o realitate. injuratură pe faţă.scuipat între ochi.

ce contează e cum ripostăm. putem să ripostăm doar prin ambiţii.şi visuri. şi planuri. şi prin procesul de a le îndeplini, măcar pe câteva.

azi-dimineaţă pe la ora 7. atunci mi-am dat seama de fapt că încep să îmi trăiesc visul. uitasem de el. s-a născut de demult, încă din şcoala generală îmi doream să studiez în străinătate, măcar pentru puţin timp. şi nu pentru că afară ar alerga câinii cu colaci în coadă sau că acolo ar fi pământul făgăduinţei. îmi place în România, chiar dacă deseori mă enervez. doream să merg afară fiindcă mă pasionau engleza şi mai apoi franceza mai mult decât pe un elev normal. franceza a devenit un fel de fascinaţie, o luptă. care pe care domină. limba pe om, omul pe limbă. singurul neajuns era că franceza nu era limba mea maternă şi că nu trăiam în patria ei. atunci visul să intru la litere era foarte îndepărtat. după câţiva ani a devenit realitate. după încă doi ani a căpătat şi dimensiunea unui vis adevărat: plec în franţa să studiez acolo un semestru. era visul meu de copil de care acum îmi amintesc cu emoţie.

când am fost acceptată pentru bursă proiectam plecarea într-un viitor cât de cât îndepărtat. eram bucuroasă ca plec, dar eram bucuroasă şi că încă nu plecam. am amânat plecarea de pe semestrul 1 pe semestrul 2 sub pretextul unor formalitati birocratice care cred ca s-ar fi rezolvat daca chiar as fi insistat. dorinta de a pleca se estompase fiindca eram fericita aici. abia acum imi dau seama insă, că aici rămâne la fel şi peste 5 luni, dar că fericirea reală e să îţi îndeplineşti un vis pe care îl nutreşti de atâţia ani, un vis căruia i-ai dedicat inconştient zile, luni de muncă, atacuri de panică, lacrimi, ţipete de bucurie, vis creionat prin cărţi, creioane, caiete umplute cu din ce în ce mai puţin roşu. un vis pe care crezi că l-ai uitat, dar care reapare, culmea, pe punctul de a fi împlinit.

de asta merită să muncim. de asta merită uneori să nu ardem gazul degeaba tot timpul. pentru că se întâmplă ca fără pile şi relaţii, doar prin propriile forţe să ajugem undeva. să ştim ceva foarte bine. e posibil, dacă te pricepi şi ai puţin noroc poţi să îţi vezi visurile împlinite şi asta nu e o frază goală ca cele din cărţile de self-help. e real şi se întâmplă, anul ăsta mi s-a întâmplat mie şi încă câtorva prietene.

aşa că nu mai merge cu scuze. dacă vrei să tai frunze la câini toată viaţa, o să te apuce turbarea.

c'est la tristesse qui bouge

a good year. un film uşurel care merită urmărit cel puţin pentru accentul very brit al lui russell crowe şi una dintre cele mai frumoase femei din lume (aici).
am văzut şi Milk. îl recomand călduros celor care sunt împotriva minorităţilor sexuale. de fapt, cred că îl recomand tututor care încă cred că există bariere peste care nu se poate trece. puritanismul ascunde păcate mult mai grave.
am citit şi nesuferitele zile de luni. ciudat că am citit o recenzie a cărţii pe un blog aparent cu ştaif şi criticile aduse erau cel puţin suprinzătoare. cărţile nu se pot judeca doar pentru că apar prostituate în ele. mie mi-a plăcut cartea, mi-a amintit de salinger.

totuşi ambele filme şi cartea şi lipsa ţigărilor mi-au amintit că uneori nu-ţi reuşeşte nicium să nu te întristezi. e ca o sentinţă de care scap totuşi de obicei, pentru bună purtare.

am părăsit Clujul cu inima strânsă în pumn. miercuri plec spre Franţa. ştiu, probabil că va fi diferit de ceea ce îmi imaginez, dar trebuie să fie frumos. pentru că o să fiu lângă mare. iar marea întotdeauna aduce glasurile oamenilor la care te gândeşti mai aproape, mie mi s-a întâmplat asta de fiecare dată. te aşezi pe nisip şi asculţi.

deşi e greu şi ciudat, abia aştept.

a greşi sau a greşi din nou, aceasta este întrebarea

un poet ne sfătuia cu înţelepciune (zic eu) să nu repetăm aceeaşi greşeală, fiindcă e păcat având in vedere câte greşeli noi putem face să repetăm una deja făcută.

greşelile se nasc din visuri rătăcite si amnezice. fiindcă visurile rămân veşnic aceleaşi, aşa rămân şi greşelile. şi smulg din noi, ne smulg speranţele.

dar nu o sa scriu acum despre asta. cu siguranţa că fiecare ştie, cel puţin teoretic, să-şi păzească spatele şi să nu dea cu bâta în baltă. fiecare îşi scoate singur tatuajul făcut la beţie, vorba cântecului.

doar aş vrea să ştiu dacă merită să facem aceeaşi greşeală. poate că e bine când istoria se repetă, lecţiile se memorează mai bine.

şi alteori ne lovim, dar problema este când o să ne doară? în ce moment o să se manifeste rana, peste câte zile, luni, ani?

intr-o lume mică-mică ne invartim stingheri si vrem libertatea sclavului.intr-o lume mare-mare plutim fara sa atingem aripile vâscoase ale unei speranţe ca o lumânare intr-o sticlă de bere.

şapte zile

Biblia spune că Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile. Noi doi ne-am făcut lumea tot în şapte.

Era un fost prieten, de care mă desparţisem demult, din motive tipice vârstei: eu vreau aşa, tu vrei altfel, hai să ne batem în cap, să ne rupem corniţele şi să fugim unul de altul.
Mi-a trimis după mult timp un mesaj. Banalul ce faci. Am ştiut. L-am sunat. I-am zis că fac bine, că într-o săptămână plec în America. Loteria vizelor. A stat câteva clipe pe gânduri apoi mi-a propus un joc. Care să dureze şapte zile. Am zis da.
În prima zi a apărut la mine la uşă. M-a dus la bazin fiindcă ştia că mi-era frică de apă şi nu reuşisem să învăţ să înot niciodată. Cu el am reuşit.
În a doua zi m-a dus la doctor. Eram ipohondră şi m-a obligat să îmi fac analizele. Eram sănătoasă.
În a treia zi m-a dus la Cărtureşti. Am băut ceai şi mi-a cumpărat o carte de care îi povestisem când eram împreună, dar nu apucasem să o citesc. Am citit-o împreună, seara.
În a patra zi m-a dus la un restaurant chinezesc. Nu mâncasem niciodată sushi.
În a cincea zi m-a dus la karaoke. Ştia că îmi place să cânt, dar că îmi era ruşine. Lumea m-a aplaudat.
În a şasea zi am mers să bem. Nu trăsesem nici o beţie împreună.
În a şaptea zi am urcat pe acoperişul unui bloc de 12 etaje. Mi-a zis că în ultima seară o să mă învete trei chestii: ştia că îmi era frică de înălţime, de oameni şi de accidente. M-a ţinut de mână şi mi-a arătat cât sunt de mici oamenii de fapt. Cât suntem noi de sus. Că dacă nu vrem să cadem, nu vom cădea. Şi nu mi-a mai fost frică, nici de oameni, nici de înălţime, nici de lucrurile pe care nu le putem controla.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.
Când am plecat a ştiut că mă întorc. Când am plecat am ştiut că o să mă aştepte.

Când m-am intors i-am propus şi eu un joc. Tot şapte zile.
În prima zi l-am dus la Observatorul astronomic. Am ales o stea şi i-am pus numele lui. Şi-a dat seama că nimeni nu poate străluci mai cu putere decât noi înşine.
În a doua zi am mers la mall. I-am ales un costum şi i-am demonstrat cât de bine poate să arate altfel decât in tenişi şi pantaloni scurţi.
În a treia zi i-am cumpărat un căţel. Şi-a dat seama că oricine poate fi iubit, chiar dacă apare în viaţa noastră neprevăzut.
În a patra zi l-am scos în parc şi i-am făcut poze. I-am arătat cât de schimbător poate fi omul, din mai multe perspective. Aşa că de ce să ne mirăm de ceilaţi.
În a cincea zi l-am obligat să stăm în casă, fără să facem nimic. Şi-a dat seama, ca uneori doi e destul.
În a şasea zi am scris o listă cu toate calităţile sale. I-am arătat că uneori, alţii văd în noi lucruri de care nu ne dăm seama.
În a şaptea zi l-am întrebat dacă mă iubeşte. A învăţat trei lucruri: să nu mai îi fie frică de cuvinte, de mine şi de el.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.

Nimic din cele de mai sus nu s-a întâmplat de fapt. El nu mi-a trimis niciun mesaj, eu nu l-am sunat niciodată. Nu ştiu nici să înot, sunt în continuare ipohondră, nu am citit nici până azi cartea aceea, nu am mâncat sushi, nu am cântat în faţa unui public ( nu se pun prietenii de pahar), nu am băut împreună, mi-e frică de înălţime, oameni şi accidente. Despre el nu pot să zic nimic, pentru că nu ştiu. Poate că a avut ocazia să înveţe acele lucruri alături de altcineva.

M-am întors, dar nu singură ci cu soţul meu, Dylan,fost jucător de soccer, actual manager la o firmă de echipamente sportive. El nu m-a aşteptat, are doi copii şi o maşină de teren. Viaţa e minunată, cerul e senin, stele strălucesc cu putere şi alte căcaturi de genul.

Care e morala? Morala e cea pe care a zis-o Gaspard Noe, întrebat de un student care e morala filmului său Irreversible: e târziu, ia-ţi prietena de mână şi mergeţi acasă.
Prin urmare, să nu ne mai împungem degeaba cu corniţele pentru că mai târziu nici unul din noi nu va avea curaj să repare greşeala. Şi dăruiţi din tot sufletul şi cât mai mult. Dăruiţi clipe. Este tot ce rămâne dintr-un om. Este tot ce-ţi aduci aminte la sfârşit, oricând şi orice ar însemna sfârşitul.

la mulţi ani, Roboţel

"este azi 10 iunie şi te-am sunat să-ţi spun la mulţi ani deşi tu nu mă mai iubeşti aşa cum te iubesc eu pe tine, deşi şi tu o să mă suni de ziua mea, dar asta nu înseamnă iubire că-ţi aduci aminte când e ziua de naştere a oamenilor.iubire e atunci când nu pot să trăiesc fără tine(...) şi chiar dacă nu sunt prima care te-a sunat să-ţi spună la mulţi ani ştii foarte bine că sunt singura care contează.
La mulţi ani, Roboţel.
Să fii fericit.
Pa.
Te iubesc."

din Legături Bolnăvicioase

de văzut/ascultat

i CAN see you
il y a longtemps que je t'aime
lullaby
Let me sing you a waltz
About this one night stand
it was a strange reaction
he likes to move it, move it

patru reguli simple

She's a magnetic girl
That I hardly even know. So this is not another love song. Just a list of things that I should know, And everyone should know that: 1. You got to take it kind of slowly 2. You got to hurry up and make your move 3. You got to tell her how you're feeling And 4. You got to be the perfect gentleman.

am găsit versurile astea de la blue october. la început am ridicat din sprânceană, apoi am zâmbit. oare ce s-ar întâmpla dacă ei ar respecta regulile şi noi ne-am conforma? pentru că există şi domnişoare care în loc să pună lesa le place s-o poarte. care nu vor să ştie cât şi cum sunt iubite pentru că se sperie şi o iau la sănătoasa. pentru care trebuie să aştepţi o veşnicie, sau dimpotrivă care nu te aşteaptă pe tine. Dar majoritatea ne regăsim în regulile alea. Câţi dintre ei se regăsesc, aici e durerea:) sau probabil, e mai bine aşa, că e mai palpitant? eu nu ştiu ce să zic, m-am săturat de teoriile despre ritualurile de cucerire şi împerechere ale oamenilor. unele specii de animale sălbatice au ritualuri mai interesante decât noi. restul oricum acţionează mai logic. la noi e loc de iubire, la animale nu, ar răspunde romanticii incurabili. până unde e instinctul şi de unde începe iubirea ridică mari semne de întrebare. pentru fiecare caz în parte. şi nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt iubiro-sceptică. cred în compatibilităţi, dar ştiu că se găsesc foarte greu. credem de fiecare dată că suntem pe-o gură de rai, dar de fapt suntem doar pe-un picior de plai. şi plecăm sau suntem daţi afară.

Nu în ultimul rând, Ana şi-a făcut blog nou: intraţi aici.