important!!!!

http://ideescandalisee.wordpress.com/
no comment, vedeti si voi cum arata cel de pe blogspot. l-am importat pe wordpress ca sa scap de background.

anunt important

ma intorc aici cu blogul. nu am reusit nicicum sa scot background-ul si nu pot continua aici.

I made my layout with the Myspace Background Maker. Get myspace layouts, graphics, and flash toys at pYzam.

heeeelp

am vrut sa imi pun o poza de background si acum nu mai pot sa o dau jos. plus ca am pierdut multe dintre chestiile anexe posturilor, gen blogroll sau citate.
cum pot sa fac sa revina la normal? am intrat pe siteul ala, am selectat poza si apoi am bagat adresa si parola blogului si mi-au pus automat. si nu vrea sa iasa nicicum.

I made my layout with the Myspace Background Maker. Get myspace layouts, graphics, and flash toys at pYzam.

I made my layout with the Myspace Background Maker. Get myspace layouts, graphics, and flash toys at pYzam.

dileme

daca scriu despre excursie ma apuca nostalgia.
daca scriu despre planuri si proiecte ma apuca surescitarea.
daca scriu despre luna pe care o mai am de petrecut aici ma apuca dracii pentru ca nu vreau sa plec.
daca scriu despre el, ma apuca plansul pentru ca nu vreau sa fie departe de mine.
daca scriu despre cei dragi de acasa ma apuca dorul.
daca scriu despre mine ma apuca confuzia.

asadar...voi ce preferati?pepsi sau coca cola?

maroc 1

ceea ce m-a binedispus cel mai mult în maroc au fost domnişoricile astea. da, sunt gemene, deşi nu identice şi cu personalităţi tare diferite, ambele însă amintindu-mi de mine pe vremea când aveam şi eu ca ele, 15 ani. în timp ce mariam( prima poză) e argint viu, kaoutzar e delicateţea întruchipată. ambele au fost neînchipuit de drăguţe cu mine, sincere şi foarte vesele. a treia domnişorică e sora lor mai mare pe care din păcate nu am văzut-o decât două zile, fiindcă face faculta în alt oraş. oricum, la fel de de treabă şi de generoasă. fetele ăstea m-au surpins. aş vrea ca dacă o să am o fiică, să le semene.

idee scandalisee doarme singura in camera prima noapte dupa 3 saptamani. spera sa reuseasca sa isi despacheteze valiza in saptamana ce urmeaza si sa isi faca temele si orele de laborator. idee scandalisee e un pic obosita, asta se vede pentru ca foloseste persoana a 3-a cand vorbeste despre ea. ii pare rau ca nu are vreme si inspiratie sa scrie pe blog, dar vor veni si zile mai bune.

idee scandalisee vrea sa doarma si sa scrie. dar nu poate sa faca nici una, nici alta.

prea multe de spus

despre maroc. a fost foarte frumos. dar nici nu am cand si nici nu am cum sa povestesc pe larg. momentan a inceput scoala, am si musafiri - musafira de bombo ;)) - o gramada de chestii de facut si putine minute de petrecut pe calculator.
anubis iarta-ma. luv u. promit ca ma revansez.
as vrea ca ziua sa aiba 30 de ore. am o gramada de motive sa imi doresc asta, dar timpul trece asa de repede incat imi vine sa ma dau cu capul de pereti. nu vreau el aici si eu acolo. distante de zile si kilometri. cum sa carpe diem daca ma gandesc la ce va urma?
revenind la ceea ce s-a intamplat in maroc, generozitatea sincera nu are pret si dragostea nu are si nici nu tine cont de bariere, oamenii frumosi pe interior ti se lipesc de suflet si marea spune aceeasi poveste pretutindeni.

When love beckons to you, follow him,
Though his ways are hard and steep.
And when his wings enfold you yield to him,
Though the sword hidden among his pinions may wound you.
And when he speaks to you believe in him,
Though his voice may shatter your dreams
as the north wind lays waste the garden.

bagaje

eh bien, miercuri decolez la propriu. mi-e frica de avion, am emotii din mai multe puncte de vedere, dar...plec spre maroc:D sper totul sa mearga bine sa si sa ajungem acolo teferi si sanatosi si sa ne intoarcem la fel.
noua mea obsesie muzicala aici.
sunt fericita si nerabdatoare. si nu am chef sa fac bagaje, dar trebe. si nu sunt in stare sa scriu o fraza lunga si coerenta.
ne auzim peste doua saptamani.

un altfel de orgasm

aici sau aici sau aici.sau toate trei pentru un triplu. nu stiti ce pierdeti.

leapsa

furat leapşă de la măli care la rândul ei o furase. când mă gândesc la măli îmi amintesc de verile din copilărie până prin clasa a 5-a. de muncitorii de la bancoop, supă de trandafiri, botezul căţeilor, jocul cu păpuşile şi căutat prin cărţile de îngrjit bebeluşi, pentru care mi-am pierdut interesul fulgerător odată cu înaintarea în vârstă, când nu mai crezi în 9 luni ci în durex. eram cele mai bune prietene în vremurile în care eram obligate să dormim la amiazi, când ne jucam prin curte până se însera, când făceam tombole si concerte. au trecut vreo 10 ani de atunci.
dar să revenim la leapşă, că imediat mă speriu de cât de mult am îmbătrânit.aşa.

sunt: o colegă de bancă ideală, o vecină inspidă, o fiică arţăgoasă, o prietenă loială, o elevă cuminte, o iubită cu minte, duşmanul nimănui
aş vrea: să am o librărie de gen fnac.sau cărtureşti.să vizitez thailanda, finlanda, brazilia şi eleveţia. să regizez un film, să scriu un roman, să învăţ încă vreo două limbi.
păstrez: numere de telefon care nu îmi mai trebuie, poze pe care nu mai am nevoie să le văd, chitanţe şi bonuri de plată, reviste şi creme expirate.
mi-as fi dorit: să mă ştiu da pe bicicletă.
nu imi place: tot ce rece, de la îngheţată până la oameni
mă tem: de prea multe chestii, prietenii stiu de ce
aud: marea
imi pare rău: că adam s-a luat după eva
imi plac: scoicile (gătite sau nu)
nu sunt: îndemânatică
dansez: în fire, în janis, aici mai puţin
niciodată: nu mi-a plăcut să dorm singură
rar: mă pot trezi dimineaţa
plâng: deseori de nervi
nu sunt întotdeauna: punctuală.sociabilă.devreme acasă:p
nu îmi place de mine: când mă apucă paranoia.
sunt confuză: când trebuie să mă ocup de hârţogării
ar trebui: să mă apuc de citit cărţi de self-help? sau să mă duc la culcare, având în vedere că mai trebuie să fac şi tema şi iar nu o să mă pot trezi dimineaţă?



ps. adaug la leapşă special pt anubis. care e rugată să preia leapşa completă

beau: smirnoff biere, smirnoff cu energizant, smirnoff cu suc de fructe (aici) in cluj tequila din fire şi bsides claar.cel mai des apa si nestea
desenez: niciodată, numai măzgălesc caietele când mă plictisesc
frec: foarte rar menta, mai des creierii
cânt: mă mai apucă şi mă înregistrez
admir în taină: pe artişti alde mircea badea, piticigratis, etc. nu, glumesc. admir doar oamenii modeşti.şi nu în taină.

frezii

même si le lendemain nous effraie, toujours rester debout

am descoperit frezii in gradina din spatele casei unde locuieste. si m-am bucurat ca un copil mic. sunt printre florile mele preferate si la noi cresc doar in Gradina Botanica. pozele sunt facute cu noul meu copil, ochisem un sony si un olympus, dar m-am intors cu un nikon. sa-mi traiasca, sper sa il ingrjiesc mai bine ca pe celalalt.

vorbind cu anubis, am privit in spate cu doi-trei ani si tare m-am minunat de ispravile mele. incurcate sunt caile adolescentei, pline de teribilism si visuri oarbe. atunci credeam ca am dreptate si ca o sa raman toata viata asa. credeam asta cu incapatanare si nimeni nu m-ar fi putut convinge ca peste cativa ani o sa ma domolesc si o sa uit lucrurile care imi faceau atunci placere. oamenii dupa care tanjeam, ideile in care credeam. acum o cert pe anubis ca nu m-a zgaltait un pic, ea ma cearta la randul ei ca nu am zgaltait-o si tot asa. nu-mi pare rau ca am crescut si nu mi se pare cam pierdut ceva. dimpotriva. nu am fost un adolescent inocent, ci mai degraba incrancenat si cu ganduri sumbre. cred ca sunt mai putin pragmatica decat atunci. dar mult mai puternica.

With hindsight, I was more than blind
Lost without a clue

am trecut prin toate fara sa clipesc. cand am pierdut drumul m-am intors de unde am venit si l-am reluat. succesele nu m-au imbatat cu apa rece, esecurile nu m-au facut sa imi pierd increderea. am luat decizii singura, unele mai strambe, altele mai potrivite. am gresit de nspe mii de ori, dar a fost un risc asumat. nu stiu cine sau ce m-a determinat sa ma schimb. cred ca exemplele negative. mi-am dat seama nu cine vreau sa ajung, ci cine nu vreau sa ajung. iar atunci m-am reglat automat. puteam sa scap fraiele de multe ori, sa incalc multe limite. puteam sa ma concentrez doar pe un anumit segment. am vrut insa ma bucur de tot, cat pot si fara excese. era o vreme cand mi-era rusine ca invat bine. acum sunt mandra de mine. stiu ca nu am pierdut nimic, distractia a curs si ea garla, uneori prea de tot.

in curand voi implini 20 de ani. buchetul ala de frezii e cadoul meu pentru mine. pentru ca trebuie sa fim atenti cu noi insine, din cand in cand.

stau in pensie.si imi place

nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt în vacanţă. grevă, căldura de afară, mare, viaţă fără de griji importante, citit cărţi şi pierdut vremea, plimbări. ar putea părea plictisitor. dar e de fapt reconfortant. da,e fain să stai în pensie, cum s-ar spune. recunosc asta cu neruşinare, dar ştiu că zilele încărcate şi mai puţin plăcute nu vor întărzia să apară, aşa că profit cât mai pot. în rest îmi creşte măseaua de minte şi mă chinuie îngrozitor. şi ea şi gândul. ştiţi voi care, cică atunci când apare măseaua de mine...şi se mai şi apropie 20 de ani.
sunt liniştită totuşi, sunt încă tânără şi naivă. şi mai şi iubesc pe deasupra. cine a zis că viaţa nu e poate fi şi roz, să-şi înghită limba.

ganduri alandala

mi-e lene sa scriu cu diacritice si sunt si grabita. in ultima vreme, avand doua "acasa" e greu sa ma impart. si cum net nu am decat aici la camin profit de timpul in care ma intorc aici sa imi iau alte carti sau haine curate, sau sa dorm atunci cand dimineata am cursuri devreme ca sa mai scriu pe blog. si cum am atatea chestii acumulate in capatana, mi-e greu sa ma axez p un singur subiect. chiar imposibil.

azi ma gandeam la cat de bine ma inteleg eu cu animalele si copiii si cum se complica treaba cu persoanele adulte sau adolescente. tot legat de copii, privindu-i azi pe strada, ma gandeam ca au o varsta privilegiata. pt ca isi pastreaza nevinovatia. un barbat sau o femeie f frumoasa nu sunt niciodata inocenti, pentru ca sunt constienti de frumusetea lor si de impactul acesteia asupra celor din jur. chiar si daca sunt oameni generosi sau buni la suflet, sunt constienti. doar pana la o anumita varsta copiii frumosi isi poarta frumusetea cu cea mai mare nonsalanta, neprefacuti.autentici. frumusetea care nu se constientizeaza pe sine. de aia sunt asa de usor de iubit. e o chestie inevitabila.

dupa aia vorbind cu un prieten pe mess care tocmai ii dadea papucii prieteni sale mi-am amintit de toate vorbele care se zic in cazul asta, minciunile indrugate si disperarea celeilalte persoane. ar fi ideal ca lucrurile sa fie mai simple, sa spunem adevarul si sa ni-l asumam, pur si dureros, fara alte telenovelisme. dar nu se poate, fiindca suntem oameni, nu dumnezei.nu? ne place sa lungim agoniile, discutiile si concluziile, sa ne facem sperante sau sa ni se faca mila. plus ca limita intre a rani si a fi ranit e foarte subtire, iar orgoliul e in ambele cazuri foarte vulnerabil.

ieri seara m-am amuzat copios pe tema atractiei extremelor. intr-o incapere cu 15-20 de persoane, cel mai calm tip era cu tipa cea mai zvapaiata (si l-a facut sa roseasca de cateva ori cu interventiile ei comice, dar bine aburite de alcool), tipa cea mai in varsta si mai planturoasa cu tipul cel mai tanar si mai micut, cei mai buni prieteni: ea modesta si inteligenta, sarcastica, el- macho man. pe mine teoria cu extremele se atrag nu m-a convins niciodata fiindca am trait-o pe pielea mea de multe ori si in diverse forme si de fiecare data am dat gres, mai devreme sau mai tarziu. cand nu exista complicitate...nu stiu, nu-i prea bine.

ar mai fi de zis dar nu mai imi vine nimic concret in minte, adica nu imi mai amintesc. plus ca trebuie sa prind ultimul autobuz.

europa prin binoclul celorlalţi

în mod ironic, aşa cum europenii au privit america drept continentul tuturor posibilităţilor, acum america priveşte exact în acelaşi mod bătrânul continent. e de ajuns să ne uităm la filme ca eurotrip sau pulp fiction (vezi începutul) pentru a constata că americanii au o părere cel puţin surprinzătoare despre europa, îmi permit să zic destul de eronată. au dreptate totuşi într-un fel, în europa nonconformismul e la el acasă. şi uneori îl găsim conjugat rafinat şi exotic.

arabii văd europa ca pe o şansă. să facă ceva în plus sau să se detaşeze de ce nu le place la ei. dar niciodată nu îşi abandonează principiile musulmane pentru cele europeniste, deşi mai calcă pe bec. sunt mândri că sunt ce sunt.

negri abia aşteaptă să ajungă aici. mulţi au complexul fostului sclav pe pe plantaţia de pe bumbac. sunt absurzi, lumea e suficient de deschisă şi obişnuită cu ei ca să mai creadă aşa ceva. cred că le place să se victimizeze.

despre chinezi, japonezi, etc habar n-am. deşi sunt foarte mulţi aici nu am intrat în contact cu ei fiindcă umblă doar în grupuri şi sunt cam ciudăţei.pare că le place, dar n-aş băga mâna în foc.

europa e stranie. şi plină de contradicţii. un fel de talmeş balmeş sub o denumire pretenţioasă. de aia e şi aşa irezistibilă.

raspuns

raspuns la scrisoarea lui anubis.
atata m-am bucurat cand am mers la loge si am intrebat daca am ceva in cutia postala si mi-a dat scrisoarea ta. plus nu stiu ce suma de platit pt chirie, dar nu mi-a mai pasat cand am vazut martisorul cu hellboy si bineinteles colajele cu gust aranjate:))
je t'aime.
eu nu m-am schimbat deloc, nu am nici breton nici codita, dar stiu sa fac dovlecei pane si oua umplute.
o sa o tin tot asa draga anubis=))
sarutari diei si bineinteles calde salutari lui marius cassian.
mi-e dor de voi.
mai mult detalii vor veni prin posta.

uitându-mă peste primul meu blog mi-am adus aminte de prima iubire. să fi fost iubire? nu mă puneţi să răspund. o fi fost un fel de, pentru că era mai mult o lume construită paralel, o realitate suspendată. cu mintea pe care o aveam atunci o vedeam iubire. toţi am avut cândva şaptişpe ani, o geacă de piele şi câteva vise tâmpite la bord. dând cu fundul de pământ m-am mai trezit o ţâră. plus după aia o relaţie cu un om mult mai matur decât mine m-a făcut să înţeleg că proiecţiile copilăreşti sunt doar proiecţii, ca la cinema. bine, el mă împingea în cealaltă extremă aşa că a mers până am întâlnit a doua oară iubirea.acum un an. din nou întrebarea, ca în film: a fost sau n-a fost? spre deosebire de prima dată, eu cred că a fost, dar pentru prea puţină vreme. de data asta totul era real şi palpabil. doi adulţi în devenire încă predispuşi la nebuneli care au intrat într-un soi de competiţie: care râde mai mult, care iubeşte mai mult, care i-o zice mai bine celuilalt. războială degeaba.de la blitzkrieg nu a fost decât un pas până la războiul rece, suficient ca toate clipele faine să fie ignorate şi să înceapă armistiţiul după războiul care adusese pagube ambelor tabere. amistiţiul a fost un adio tras de coadă până am plecat in franţa. poate l-am mai fi tras mult şi bine dacă nu intervenea distanţa care să lămurească ceea ce noi prin lupte şi conferinţe nu reuşisem.
iar acum a treia oară.trei se zice că e cu noroc. de data asta e mai complicat, fiindcă nici nu suntem nici din aceeaşi ţară, vorbim într-o limbă care pentru niciunul nu e cea maternă, avem religii diferite şi până acum planuri de viitor la fel. aşa, în teorie ar putea părea uşor, dar nu e. dar nu e nici iluzie, nici război între noi. şi după cum se spunea in meet joe black if you haven't tried, you haven't lived.

say stop

e 12 noaptea. ar trebui sa imi fac tema.
palavragesc cu o buna prietena. despre dragoste si alti demoni, dar nu cartea, ci experiente personale. ma vad in ea. vad in fiecare fraza ceea ce s-a intamplat acum cateva luni. as vrea ca ei sa ii fie bine, pentru ca o iubesc mult.asa ca am speranta.dar fiindca acum suflu si-n iaurt, stiu ca lucrurile nu sunt asa simple cum ar trebui sa fie.
daca stai dupa curu' lui nu rezolvi nimic. se duce tot romantismul. dragostea e ceea ce ramane dupa primele vapai. adica potriveala si potrivire. compatibilitate. atunci cand el stie cuburi de zahar sa iti puna in cafea. atunci cand te intreaba daca esti ok si nu te plictisesti cand el lipseste. cand dupa ce il pupi 5 minute te pupa 6. atunci cand ea iti cumpara confetti si coifuri de ziua ta pentru ca stie ca ai vrea sa te simti copil. cand te inveleste noaptea. iubire e atunci cand adormiti imbratisati strans si va treziti cu gatul stramb.
as vrea sa nu ii fie frica. ce e adevarat rezista sinceritatii. compromisurile se fac de ambele parti. si niciodata in cantitati prea mari. pentru ca devenim ne-noi. ori ajungem ca in before sunset cand julie delpy isi flutura cele 5 degete si ii zice : say stop. dupa stop urmeaza degetul mijlociu.

coşmar

Azi noapte am avut un coşmar.

Eram acasă. Nu asta era problema. Era frumos, stăteam pe banca de sub cireş, cireşul înflorise în roz şi era multă lumină. Şi puf de pe flori. Dar mi-era rău pentru că ştiam că m-am întors şi aveam o stare de tot rahatul. Îmi aminteam de aici şi mă simţeam paralizată. foarte plictisită. tristă.

M-am trezit speriată şi i-am simţit şira spinării lipită de a mea. M-am liniştit pe moment, apoi am început să număr lunile. Am adormit la loc. cu frică. neputincioasă.

Coşmarurile mele nu sunt cu vampiri, locuri întunecate sau oameni care aleargă după mine cu cuţitul. sunt stări. de rău, de disperare. Când am citit poezia asta mi-am amintit. E ca un fel de avampremieră.

am plecat de-acasă câteva luni
(...)

acum
când uit la camera asta
aproape străin

mă gândesc să modific biblioteca
să pun canapeaua altfel

să scriu un testament
cu toate lucrurile pe care le-am greşit
şi pe care ţi le las ţie să le repari
sau să le uiţi

m-am îndrăgostit de poezia lui Andrei Ruse. Am dat de una din ele pe blogul ăsta.
şi restul au venit de la sine, după un search pe google.

10 things i love.hate here

deci ce îmi place:
1. toţi vânzătorii, funcţionarii, şoferii de autobuz, femeile de servici, etc sunt inimaginabil de amabili ( nu vezi feţe acre ca la noi)
2. ţi se dă restul până la ultimul cent şi nimeni nu îţi cere monezi ca să îţi dea o sumă rotundă, aici nu merge cu ţine o gumiţă
3. autobuzele sunt curate şi găseşti tot timpul loc, plus că vin la ora fixă după un orar pre-stabilit
4. brânză şi dulciuri cât încape, uneori la preţuri neverosimile
5. revistele gen cosmo cu acelaşi preţ ca în românia dar mult mai bine scrise, fără articole patetice
6. vremea. nu plouă
7. cursurile în general sunt relaxante plus că profii îţi furnizează ei materialele
8. cafenelele şi cantina
9. palmierii şi mimozele
10. zac:))

ce nu îmi place:
1. ipocrizia motanilor de la loge
2. caca de câine de companie prin parcuri
3. greva si haosul din universitate
4. friptura în sânge
5. les tectoniques şi cocălarii care se găsesc şi aici
6. vântul care uneori e foarte enervant
7. preţurile din baruri
8. unii colegi, unii colegi erasmus, etc
9. că la xerox vânzătorul nu trage el foile, ci te lasă pe tine şi nu mă descurc
10. zac când e morocănos, adică dimineaţa:))

standing still

de când mă ştiu am luat toate relaţiile mele ca pe o joacă. nişte experimente cu sau fără sentimente cu final previzibil. am îndrăznit să fac ceva planuri de 2-3 ori şi s-au dus frumuşel pe apa sâmbetei. dar aici măcar atunci nu mă gândeam la ideea de standing still happilly ever after. ideea asta o o asociam cu moartea tinereţii şi intrarea într-un mare rahat numit seriozitate. uneori, mai în glumă mai în serios spuneam că eu nu sunt genul care o să aibă familie. că nu mă prinde şi nici nu vreau.

nici acum nu ştiu dacă vreau. dar e ceva în felul lui de a fi care mă împinge să îl văd într-un loc al nostru. e ceva în felul în care şi-a schimbat atitudinea faţă de mine care mă face să zâmbesc speriată şi bucuroasă şi surprinsă.

Anubis mi-a zis că întotdeauna o să îmi părăsesc bărbaţii. eu o iubesc pe Anubis, dar sper să nu aibă dreptate de data asta.

plăceri literare şi culinare

fiindcă aici greva continuă şi eu continui să trag mâţa de coadă. şi pentru că din linkul din postul anterior reiese că e interzis să ne sufocăm bărbaţii, trebuie să îmi găsesc şi eu alte ocupaţii, dătătoare de plăceri, ca să se compenseze. aşa că în puţinul meu timp liber când nu sunt cu zac şi cînd nu stau pe internet, citesc şi gătesc.
de citit ştie lumea că mă preocupă, dar gătitul nu era în sfera activităţilor mele să nu zic anuale. o papară ştiam să fac. supa la plic, nu se pune, nu? aici am descoperit că nu e greu să faci de mâncare, iar cu o tigaie bună şi codimentele potrivite poţi să faci minuni, chiar dacă ai antitalent gospodăresc. ieri mi-am făcut clătite, iar azi somon. de ficăţei s-a ocupat el, dar promit că data viitoare o să-i fac eu. şi mai buni.

aşa că mă descurc în bucătarie. dacă înainte nu era aşa era pentru că nu aveam nevoie. şi fiindcă mâncarea bună trebuie însoţită de o lectură pe măsură, am ales ceva de Lucia Extebarria. Iumi.

am citit zilele trecute aici despre un anume articol care era la rândul lui despre o anume carte. încă o vrăjeală americană. cică se aude prin târg că bărbaţii iubesc scorpiile. nu zic nu, eu am fost scorpie de nspe mii de ori. dar nu era o strategie, pur şi simplu îmi venea. şi nici zgripţuroaică nu-s, pur şi simplu nu eram în lovuri şi atunci mă comportam cât se poate de normal (şi asta unii definesc bitchy): independentă, miserumpistă şi jemonfutistă, sarcastică, nepăsătoare şi curioasă în legătură cu alte ogrăzi masculine. dar când sunt în lovuri, se schimbă treaba. dau afecţiune cu carul şi am chef să petrec toată ziulica cu bietul băiat. bineînteles, deseori mă satur repede şi abia aştept să plece să nu mai îl văd o zi-două, dar după câteva ore mi se face dor din nou, al dracului să fie. şi nu îmi spuneţi mie că voi nu sunteţi aşa. când o femeie se îndrăgosteşte cât de cât sincer de un bărbat (sau în unele cazuri nici măcar) se transformă într-un satelit ce gravitează în jurul lui. Da, vreau să fiu Luna ta. bine ca fetele neagă peste tot. nu, că eu vreau să ies cu fetele, nu că nu îi cer voie să merg cu gaşca într-un bar, nu că vreau să îl văd numai la sfârşit de săptămână, etc. şi după ce se despart de el, le vezi cum fac crize şi rămân deprimate o grămadă de vreme.

nu asta e soluţia. strategiile de genul mă prefac că sunt un mare rahat. la urma urmei, totul ţine de compatibilitate. te prefaci, dar pentru cât timp? la un moment dat îţi dai seama că numai te chinui şi că ai fi mai fericită afară, nu înauntrul unei relaţii cică aerisite. e adevărat, de obicei bărbaţii urăsc să fie sufocaţi, iar femeile tind să sufoce. ori se ajunge la un compromis sau la o separare, ori ai norocul să dai peste un tip care are nevoie de aşa ceva. aoleu, asta e cea mai faină situaţie. dar şi cea mai dificil de controlat. mie una imi place:))


oare ce mă apucă să scriu despre aşa ceva?

primavară

aici e mai mult decât martie. copacii au înflorit de mai bine de o săptămână. e ciudat, acasă urmăream cum înmuguresc, aşteptam cu sufletul la gură prin aprilie-mai să îmbobocească. aici m-am trezit într-o dimineaţă de februarie cu toţi copăceii înfloriţi. e cald şi de câteva zile s-a oprit şi vântul. e o primavară blândă, fără soare cu dinţi, cu seri călduţe şi purpurii. cînd am timp ies cu pătura pe iarbă şi mă joc cu pisicile.oare Periuţă ce face? sau citesc o revistă pe băncile din campus. adulmec mirosul mimozelor (din poză). primăvara are alt miros aici. arată altfel. mai molatecă, mai visătoare, mai aromată. mi-e dor însă de ghioceii de la mine din grădină.

sunt departe în primăvară. iar primăvara asta începe aici în campus şi se termină pe strada Dominique Ingres unde nu mai există anotimp sau poate sunt toate anotimpurile într-o singură cameră.

last pictures by sonyW35

aparatul meu a murit.astea au fost printre ultimele poze:(
sper sa se poata repara, ca daca nu, am pus-o.

romanii din italia

fiindcă aici televizor nema şi mai ales nema realitatea tv am aflat de prin presa online de conflictul dintre români şi italieni.

cam peste tot e imaginea asta. românii îs mari hoţi şi pungaşi. asta pentru că într-adevăr mulţi care părăsesc românia îşi fac de cap pe meleaguri mai însorite. ne fac ţara de ruşine, dar mai scăpăm de ei, că şi aşa sunt destui. e normal să fie priviţi aşa de italieni. şi noi am face la fel. am zice la fel: cee, au venit aştia să ne fure maşinile, să ne violeze femeile, să ne omoare vecinii?

dar dacă le dai şansa să te cunoască personal, străinii se mai domolesc. când văd că nu eşti după cum ai reputaţia. şi dacă le povesteşti de peisaje şi munţi, începe să le treacă. mai dai vina pe răposatu' că a ajuns lumea aşa cum e.

eu am făcut reclama bună româniei. bine, fără exagerări că fuseseră caţiva pe acolo si erau cam terorizaţi. de poliţie şi de câinii vagabonzi. aşa că mândră ardeleancă ce sunt, le-am zis, la noi în transilvania e altfel...

chiar e altfel.aşa un pic.e mai europeană aşa, atmosfera. în cluj nu îmi era frică să umblu la doi noaptea prin oraş. păcat că tot clujenii cad pradă urii italienilor. vedeti aici.http://cluj.time4news.ro/social/clujean-cazut-victima-isteriei-antiromanesti-din-italia/

partea tare e că nici măcar nu erau români săracii, erau unguri. acuma îşi dau ei seama că s-au legat la cap când au vrut să ne cucerească, acum sunt ei linşaţi pentru prostiile noastre.

"et puis je l'imagine habitant mon décor"

ieri pe la amiazi m-am decis să merg la el fără să îl anunţ. poate pentru că ultima dată cănd făcusem asta cealaltă persoană nu a părut prea încântată. poate pentru că voiam să îi vad reacţia, privirea aia când deschizi uşa şi nu te poţi preface.mai ales că nu are vizor:P

cioc-cioc. cum m-a văzut m-a luat în braţe. era o bucurie sinceră, parcă era un copil care îl vede pe Moş Crăciun. şi eu m-am bucurat. din tot sufletul. am petrecut restul zilei împreună, făcând planuri pentru excursia noastră în Maroc. şi pe la prietenii lui. mi-a dat o dublură de la cheile lui de la casă.în caz că vreau să vin, să vin oricând.

când ne-am întors am făcut o gafă. pentru că uneori vorbesc fără să gândesc. şi atunci am simţit că e posibil să pierd toată încrederea pe care a avut-o în mine.tot ce câştigasem. cu greu, pentru că e genul de persoană care nu lasă uşor garda jos. iar frica m-a împins să accept.să recunosc.

şi m-a iertat, fiindcă mi-a zis că se indrăgosteşte. şi că se teme.şi eu ma tem. viitorul e ca o umbră, un fel de semn mare de întrebare.

dar mi-a povestit despre mare si ocean la tanger şi străduţele din chefchaouen. şi am visat la călătoria noastră din aprilie, cu fruntea pe umărul lui.

truc de fou

The Freak Show. Cam asta e Barcelona. Ziua şi noaptea, şapte zile din şapte. Mi-e lene să povestesc prea mult, dacă treceţi pe acolo o să vedeţi despre ce e vorba. Oricum credeam că nu mai ajung după nenumăratele obstacole: căutat bilet, întârziere la gară şi grăbit ca naiba, lipsă paşaportului lui. după aia pierdut tren spre Perpignan înapoi.

Dar a fost fain fain fain. Şi nu m-aş mai fi întors degrabă.

7 pounds

-Why me?
-Because you're a good man. Even when you don't know someone's watching.

Dincolo de melodramă şi de cruzimea ideilor, filmul 7 pounds aduce în prim-plan ceva ce găseşti din ce în ce mai rar. nu e vorba nici despre iubire, nici despre inteligenţă, nici despre bogăţie. pentru că toate cele de mai sus nu înseamnă nimic. dacă nu există bunătate.

ştiu că poate sună patetic sau tâmpit sau demodat. dar ăsta e adevărul. din ce în ce mai puţini oameni buni.

să dai, să ajuţi şi să nu îţi pară rău. să fi acolo,pentru alţii. să nu socoteşti fiecare gest, bănuţ şi oră de viaţă. să renunţi uneori pentru cei de lângă tine. să laşi garda jos.

cred că ăsta e principalul criteriu după care mi-am ales atât prieteniile, cât şi iubirile. uneori am dat greş, dar am găsit şi oaze în deşert. şi încă multe.

mă înţelesesem cu Zac de câteva zile că nu vreau să sărbătoresc Valentine's Day. Nu zic, ideea e poate drăguţă şi romanţioasă, dar eu am un simţ al ridicolului bine dezvoltat, nu sunt genul de tipă ce apreciază trandafiraşii şi inimioarele şi siropurile, mai ales într-un moment în care toată lumea face asta. Anul trecut chiar am fost la concertul celor de la Ţapinarii. anti valentin.Deşi de prin clasa a 8-a (nu ştiu cum de, dar) nu am fost singură de 14 februarie.Şi am şi sărbătorit mai demult, cu siropuri şi tot tacâmul. Vremuri.

Aşadar am zis nu. Oricum urmează zilele noastre de naştere, acuma nu sărbătorim nimic. A acceptat într-un final, mai ales că avea şi o aniversare dupa-masa, la un prieten. Aşa că stau eu liniştită acasă, cu provizii de chips si brownies şi branză de capră cu usturoi, gândindu-mă că am în sfârşit o seară doar pentru mine, cu filme şi internet.

Da' de unde. Pe principiul suprinzei şi surprinderii, mă sună pe la 7 şi îmi zice cu o voce gravă prepares toi, je viens te chercher.. Când am coborât era împreună cu un prieten cu maşina şi nu au vrut să îmi zică ce vom face, doar ca vor să mă răpească. Super, mi-am zis. După aia am mers să o luăm pe Claire, prietena prietenului şi am mers să mâncăm la aniversat. Care găteşte ca bunica de bine. Apoi băieţii au propus să mergem în Spania, cam o oră jumate de drum, însă fiindcă era deja târziu, am mers undeva lângă Perpi, la bowling. Am început bine, dar am sfârşit pe ultimul loc (a 7-a, măcar e un număr frumos). Zac în schimb a pierdut primul loc la mustaţă, deşi era a doua oară când joacă. După aia am mers la un alt prieten de-al lor să bem ceva. Deşi băusem înainte vreo două pahare de Smirnoff si acolo vreo trei de Passoa nu am reuşit nici măcar să mă ameţesc din cauza lui Claire care a vorbit tot timpul şi ne-a făcut să ne explodeze cerebelul. Cam tragic, dar în rest era de treabă. Dacă ar fi tăcut măcar un minut:P

Per total a fost însă drăguţ şi ne-siropos şi mai ales ne-planificat. Asta a fost savoarea zilei de ieri. Surpriza.

cand n-ai ceva mai bun de facut

Joi, 12 Februarie 2009 Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu organizează "MARŞUL TĂCERII" ÎMPOTRIVA LEZBIENELOR care vor să facă paradă la Cluj. Dacă eşti de partea lui Hristos şi împotriva diavolului şi a lucrurilor nefireşti (Romani 2:24-27) vino joi la ora 13.00 lângă Statuia lui Matei Corvin să ştie lumea că mai există oameni care îl cred pe Dumnezeu şi sunt gata să mărturisească, pentru ca această BOALĂ să nu se răspândească şi să nu fie considerată normalitate! Dă mai departe la toţi din listat ta!

am primit massul asta de curand. in primul rand am ignorat greselile grave care apar in text. femeile alea sunt lesbiene, nu lezbiene.asta dovedeste gradul de cultura al autorului mass-ului. in al doilea rand traim intr-o tara in care ne putem exprima liber, asa ca daca ele au o zi pe an in care fac o parada, de ce naiba sa nu le lasam in pace? in loc sa facem mars de protest am putea in orele alea sa mergem sa facem curat pe strazi, sa ajutam batranii dintr-un azil, sa hranim un copil orfan. daca tot se face apel la Dzeu si religie. cred ca Cel de sus ar fi mai multumit sa ne vada facand ceva bun si util, nu marsuri inutile de protest.

"boala" de care se vorbeste de mai sus e o stare de fapte: femei prinse in corpuri de barbati, barbati prinsi in corpuri de femei. exista si cazuri in care nu e asa, cand datorita unor esecuri si probleme ne refugiem in persoane de acelasi sex. nu vorbesc despre cazurile astea rare, ci despre majoritatea. nici eu nu sunt de acord sa adopte copii, in schimb daca vor sa se iubeasca sa se iubeasca linistiti/linistite. dragostea adevarata nu e un pacat.

si pana la urma, sa fim seriosi. decat sa protestam contra lor de ce nu protestam mai virulent contra pedofililor si violatorilor? aia sunt adevaratii bolnavi.

ei distrug vietile copiilor nostri, nu doua lesbiene ce se plimba de mana pe strada. ei lasa amprente ce nu mai pot fi sterse niciodata, nicidecum niste travestiti care fac o parada. un sot agresandu-si nevasta, asta il marcheaza pe copil, nu un film in care vede doua femei sarutandu-se. de femei o sa se amuze si o sa le uite, dar pumnii raman intipariti adanc. si dupa 20 de ani va utiliza aceeasi metoda. ori va suferi toata viata o trauma pe care nu o cunoaste.

puritani si ipocriti din fire, ne legam de ceea ce ne afecteaza mai putin si nu vedem raul cel mare. ne ascundem sub masti de oameni curati si inchidem ochii unor realitati mult mai groaznice decat parada lesbienelor din cluj.

hai sa facem o petitie si un mars pentru pedeapsa cu inchisoare pe viata pentru violatorii de copii. pentru mamele care isi omoara pruncii. hai sa facem un mars impotriva celor care isi maltrateaza sotiile. care isi bat copiii. pentru ca violenta sa nu se raspandeasca si sa devina o normalitate. asta e ceva ce trebuie sa dai mai departe in lista ta.

despre prieteni.prietenii mei

nu o sa ma satur niciodata sa vorbesc despre ei si ele, pentru ca am trait atatea impreuna si am invatat atatea si ne-am vazut fetzele dimineata si am baut din acelasi pahar si fumat din aceeasi tigara si impartit acelasi pat. sunt putini cei adevarati, dar ii iubesc.asta e adevarul.

anubis.cine nu a cunoscut-o pe anubis nu si-o poate imagina.iar pt cine o cunoaste, cuvintele nu au nicun rost. te iubesc pentru ca nu esti ca celelalte fete, pentru ca esti nebuna, pentru ca nu am simtit niciodata la tine invidie si ranchiuna, pentru ca pot sa vorbesc orice cu tine, pentru ca esti perversa, pentru ca te imbraci frumos, pentru ca esti desteapta, pentru ca esti deja de cativa ani alaturi de mine si niciodata nu ne-am certat.

melcii. povestile din adolescenta, aventurile, concertele, noptile din parc, de pe scari, din cimitir, de la brusturi, busteni, vama, tot.ne-am trait frumos verile alea. cantecele mirobolante ale lui mishu. si la melci s-a alaturat si dia.dia e sora lui anubis, deci ii seamana. si scrie genial.si ii plac fetele.te iubesc si pe tine, dia.

colegele de camera timp de 2 ani. cori, roxi.lore copilul meu drag.va iubesc si va multumesc pt ca m-ati ajutat tot timpul si m-ati lasat sa va fac sa rad. si bineinteles gogo si andreea, cu care nu am impartit atata timp impreuna, insa am impartit momente faine.

bombo, colega mea de suferinta la facultate. si la baut de tequila.cate shoturi ne unesc.

andi. la inceput virtual, dupa aia real. my best male friend. am vorbit serios cand ti-am zis asta.si mersi. (desi acuma e rau si imi face ciuda ca el are cookies mari cu cioco si eu nu)

si vasi.pt ca desi am fost o scorpie uneori, el a trecut peste asta. fara sa imi scoata ochii.si a fost intotdeauna saritor si de incredere.

ce pot sa mai zic decat ca din toti oamenii pe care i-am cunoscut si am cunoscut o gramada, pe voi va duc in suflet mereu, dar nu ca pe o povara, ci ca pe o cutiuta mica cu multe cadouri mari in ea.

despre prieteni.prietenii lui

de cand ma stiu prietenii lui, oricare a fost el a fost un teritoriu usor minat, ca sa zic asa. situatia ideala a fost intr-un caz sau doua cand prietenii nostri erau comuni, dar nu stiu cat de bine e si asa. monotonia e mai mare, dar macar esti printre oameni cu care te poti intelege. in rest au aparut diferente: de varsta, de mentalitate, de lungimea egoului si laudarosenie, de gusturi si hobbyuri. plus ca defect din nascare, mie imi place sa fiu in zona centrului atentiei:)) si nu m-am obisnuit decat asa, de fatada. nu stiu cand a fost cel mai amuzant moment, cand prietenii prietenului meu vorbeau despre copiii lor sau cand prietenii prietenului meu dadeau note fetelor de pe hi5. ca sa vedeti ce paleta larga de "prietenii lui" am cunoscut. cert e ca in ambele cazuri locul meu clar nu era acolo. in incapere, in gasca si la urma urmei, in relatie.

aici prietenii prietenului meu au alta limba si religie. sunt produsul unei culturi total diferite.au alte credinte, alte principii. si totusi ne intelegem natural si normal. imi povestesc despre ei, felul lor de fi, tara lor si imi pun multe intrebari. vorbim despre muzica, politica, fotbal, orice.ii vad insa interesati sa ma cunoasca si nu ma intreaba chestii doar de complezenta. radem.imi arata pe zi ce trece cate prejudecati aveam si cat de gresit gandeam. pentru ca bunul simt nu are nationalitate sau religie. modestia si deschiderea la fel. in sfarsit pot sa zic, imi plac prietenii lui si asta imi intareste afectiunea pentru el.fiindca tot ce seamana, se aduna.

no strings but still tied up

00:32. momentan el stă în patul meu şi se joacă pe calculator. eu blogăresc, verific mailul, treburi de internaut dependent ce sunt. dar îl simt aproape. suntem împreună. ne găsim fiecare activitatea care îi place, dar rămânem împreună. din când în când ne strângem în braţe minute în şir. stăm la poveşti. ne tachinăm. e exact tipul ăla de libertate care îmi place mie: să fim liberi, dar totuşi unul lângă altul. lângă el nu mă simt deloc neglijată, mă simt răsfaţată şi apreciată. şi liberă, dar deloc singură.

leapşa cu carti

prima leapşă şi pentru mine, primită de la Teea. îmi place că e cu cărţi:D

1. Care este cea mai buna carte citita de tine?
Nu cred că sunt în măsură să pun etichete, dar cărţile care mi-au plăcut cel mai mult sunt De veghe în lanul se secară şi Micul Prinţ. Iar ca autori preferaţi pe lângă Salinger sunt Beigbdeder şi Irvine Welsh. Şi Orhan Pamuk. Şi Anna Gavalda, pe care o descopăr aici în Franţa şi îmi place ce descopăr.

2. Ai facut cadouri carti?
Da.Şi chiar unor persoane care nu au ştiut să aprecieze. Am înţeles asta cu timpul şi acum ştiu cum să procedez. Uneori când cumpăr o carte ca să o fac cadou, nu mă pot abţine să nu o citesc înainte. Mie îmi place la nebunie să primesc cărţi. Ziua mea e in aprilie apropo :)))) :p

3.Care este viitorul literaturii?
Eu sunt optimistă.Îmi place literatura contemporană. Face parte din spiritul generaţiei în care cresc. Şi multe cărţi vorbesc despre noi înşine.

4.In ce limbi ai citit carti?
Franceză şi engleză. Şi am riscat şi în italiană, dar cărţulii.

5.Ce carti "celebre" nu ti-au placut?
Eu sunt o cititoare capricioasă. Nu mi-a plăcut Ion. Nici măcar Moromeţii. Problema o fi la mine în ogradă, dar nu prea gust literatura românească decât de la Nichita Stănescu încoace. Cu o excepţie: Ionel Teodoreanu. De fiecare dată plâng când citesc Uliţa copilăriei sau secvenţele cu Olguţa din La Medeleni. Şi eu nu plâng prea uşor (mentiraaa:P)

6.Ce tara a produs cea mai buna literatura?
Europa se poate numi ţară?

7.Iei notite din cartile pe care le citesti?
Am trei jurnale pline cu citate. Ador să le recitesc din când în când. Deşi 40 % sunt din Cioran şiNichita.Eh, vârsta. Din păcate, am ajuns să fiu prea leneşă ca să mai fac asta.

8.Cam cate carti ai citit pana acum?
Multe, dar e loc de mult mai bine. Oricum faza cu numărul contează prea puţin. Ceea ce contează e să fi înţeles ceva, să fi simţit.

9.Cu ce carti ai dormit in brate de plictiseala?
Cărţile pe care trebuia să le citim la liceu.

10.Ce inseamna cartile pentru tine?
Regăsire. Identificare. Îndoieli. Angoasă. Emoţie. Sentimentul ala de asta simt şi eu dar nu ştiam cum să exprim.

11.Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?
Nu e carte, e un dicţionar Hachette.

12.Care este cel mai tare final la o carte citita?
Trainspotting:D

13.Care este cea mai influenta carte citita de tine?
adică? cred că nu înţeleg întrebarea. cartea care m-a influenţat cel mai mult, dacă zic că sunt două şi se numesc Micul Prinţ şi Pe Culmile Disperării ar fi prea mult, nu? dar asta sunt eu, asta eram eu la pubertate cand mă apucase citania:))

14.Care scriitor te-a influentat cel mai mult?
Nichita, Nichita...

15.Cat de repede citesti o carte?
Rapid. Dacă îmi place, bien sur. Sau dacă sunt obligată de un examen ce urmează peste o zi, două.

16.Poate literatura sa schimbe lumea?
A schimbat-o deja, de multe ori.

Trasmit leapşa lui Anubis şi Dianei.

mândră că sunt româncă

deşi nimeni de aici nu a auzit de Cluj şi nici prea multe lucruri despre România nu se ştiu, deşi aici condiţiile sunt mai bune, clima mai dulce, mâncarea mai sănătoasă, oamenii mai amabili, tehnologia mai avansată şi aici sunt gunoaie, greve,oameni proşti şi nesimţiţi, probleme de tot felul, priviri pe sub sprânceană.

sunt româncă, cel puţin în viaţa asta şi sunt mândră. e ca şi într-o relaţie mamă-fiu: deşi există certuri şi conflicte, mama tot mama rămâne. aşa şi ţara de origine. putem să trăim într-o ţară adoptivă, dar o parte din suflet rămâne acolo unde ne-am născut. a trebuit să plec din românia ca să îmi dau seama de asta.

îmi place mult în franţa. mult de tot. e ceea ce îmi dorisem şi e foarte fain. ştiu că o să sufăr mult când o să plec. şi o să îmi doresc să revin. dar nu ştiu dacă aş putea renunţa la ţara mea. ar trebui să am un motiv foarte bine întemeiat.

ps: surori ca anubis şi colege de cameră ca fetele mele de la cămin nu se găsesc pe globul ăsta.

tous en assemblee generale

momentan franţa e in semi-grevă a învăţământului. ceea ce m-a frapat e că spre deosebire de românia, aici studenţii protestează, profesorii fiind mult mai rezervaţi. una din problemele cele mai importante e legea prin care universităţile capătă autonomie, se privatizează, ceea ce va duce la creşterea taxelor şcolare (aici există doar burse sociale şi toată lumea îşi plăteşte şcoala, în afară de cei cu dosar social sau studenţii cu burse socrates-erasmus) şi de înscriere, cazare, etc. pentru mine e o chestie nouă - protestul studenţilor. la noi nimeni nu prea are curaj să facă ceva şi cam pe bună dreptate, fiindcă lucrurile nu se rezolvă. nici aici nu se rezolvă mare lucru, dar spiritul franţuz e unul protestatar prin esenţă, se pare.
azi m-a dus zac la întâlnirea studenţilor grevişti dar bineînţeles că nu am avut răbdare să stau prea mult, fiindcă sinceră să fiu nu mă prea interesează problema şi nici nu cunosc prea multe detalii. am vazut acolo mulţi hippy şi multe persoane de altă naţionalitate decât cea franceză. cam ăştia sunt luptătorii. mie îmi convine deocamdată situaţia, pentru că unele cursuri sunt suspendate, aşa că trăiască vacanţa şi traiul bun:))

în ceea ce priveşte în general felul francezilor de a fi am o mare dilemă. fiindcă încă nu reuşesc să fac diferenţa între bunăvoinţă şi ipocrizie. în românia ştim cu toţii: feţe acre în faţa tututor ghişeelor, oameni posomorâţi şi cu capsa pusă, dar măcar ştii o treabă. aici în schimb, toţi rânjesc care mai de care, însă nu ştiu cât de amabili sunt ei de fapt sau doar se prefac. de două ori am fost întrebată dacă românia e in europa, de o funcţionară de la poştă (!!!) şi de o doamnă ce lucra la orange. eu am luat-o ca pe lipsă de cultură generală şi m-am amuzat, însă mi s-a zis că francezii şi catalanii în special sunt cam rasişti. sau mai degrabă şovini.

Sunt in panoul tau de control.M-ai alungat, m-ai renegat, m-ai uitat, dar eu sunt tot timpul cu tine ( citat cules dintr-un blog)

Există goluri care nu mai pot fi umplute nicodată şi poze care nu pot fi aruncate niciodată şi cutiuţe care nu pot fi golite niciodată şi ţigări care nu mai pot fi aprinse şi luminiţe care nu se sting şi zâmbete care se înfig adânc şi degete care nu mai pot fi atinse şi culori care nu mai pot fi observate şi pitici pe creier care ţopaie. Uneori am impresia că nu avem ce face, ducem cu noi veşnic povara unui vis prea mare şi prea neîmplinit, o primavară şi o toamnă, atât de diferite, dureros de diferite şi totuşi la fel dacă credem că începuturile şi sfârşiturile sunt doar două capete.

Capetele unei brăţări verzi, de pe mâna ta.

later edit: a sunat interfonul.

c'est moi, a zis.

life still goes on, isn't that ironic, vorba cantecului? un nou inceput cu un sfarsit previzibil de asta data din alte motive. daca atunci a fost vorba de distanta sufleteasca, in povestea noua e vorba de distanta in kilometri. vor fi cateva mii de kilometri intre noi.insa mai sunt cateva luni pana atunci.asa, ca sa fie mai greu pentru toata lumea.

"this is where
the water is shallow and nothing is as deep
as you hoped it would be."




(ieri, canet plage)
"We are not always what we really are, 'cause we reinvent ourselves
We change our skin and consistence
And we lie with innocence, trusting our memory"

dragostea vorbeste franceza?

ce am observat cu mirare pe noile meleaguri este ca oamenii se iubesc aici mai mult sau cel putin mai la vedere decat in romania. rareori am vazut la noi oameni manifestandu-se vadit indragostiti in public, probabil doar adolescentii sau batraneii. aici insa supriza: oameni de toate varstele si culorile se saruta peste tot, in autobuz, in fata casei de marcat, pe strada, in masina, asteptand la cozi, asteptand trenul, in cafenele, in magazine, indiferent de vremea de afara, indiferent de cati oameni ii privesc. se tin de mana tot timpul, se strang in brate, isi zambesc, se mangaie, se privesc. sunt scene foarte dragute pe care nu le prea vad pe plaiurile natale. m-am intrebat daca intr-adevar dragostea vorbeste franceza sau pur si simplu ei au trecut peste faza culturala de "independenta a sexelor si detasare sentimentala" sau cea de "el bea bere in fata televizorului, ea gateste si spala pe jos", cele doua faze care se intalnesc des la noi.
oamenii astia par sa fac totul impreuna. sunt cupluri in adevaratul sens al cuvantului.


ps:
I used to be a hopeless romantic. I am still a hopeless romantic. I used to believe that love was the highest value. I still believe that love is the highest value. I don’t expect to be happy. I don’t imagine that I will find love, whatever that means, or that if I do find it, it will make me happy. I don’t think of love as the answer or the solution. I think of love as a force of nature—as strong as the sun, as necessary, as impersonal, as gigantic, as impossible, as scorching as it is warming, as drought-making as it is life-giving. And when it burns out the world dies.
J Winterson

până la urma totul se reduce la momentul ăla, când noaptea târziu, cu ochii închişi, te întorci pe cealaltă parte şi simţi căldura altui trup, o altă respiraţie, vag şi totuşi foarte aproape. atingerea. zâmbetul pe care îl ghiceşti în întuneric. două braţe deschise. odihna adevărată există doar in apropierea altui corp.

e atât de uşor să laşi pe cineva să te facă fericit/ă. suntem făcuţi să fim răniţi şi apoi vindecaţi, pfuu şi ce vindecare...

cateva poze de aici

mediteranean freshness

închipuiţi-vă o garsonieră la parterul unui bloc cu grădină în care cresc cactuşi şi lămâi şi un pat mare albastru şi un tablou cu o căpşună roşie pe un perete alb şi scaune rustice şi muzică arăbească sau spaniolă pe fundal.

And I want to wake up with the rain
Falling on a tin roof

toate locurile unde calc sunt atât de diferite de ceea ce am văzut până acuma. influenţa mediteraneană se manifestă pretutindeni, de la arhitectură până la oameni şi climat. când păşesc pe străduţele inundate de soare, printre casele albe şi lunguieţe, parcă sunt victima propriei mele halucinaţii.

daily stuff

azi am fost la un curs foarte taare. de civilizaţie franceză şi deşi o să studiem mai mult chestii legate de moyen age ( de care sincer nu-s foarte interesată), proful e un personaj cum să zic...mai mult decât inedit. are prea multă energie pentru un prof, energie care te face să îi iubeşti cursul. e catalan, poate asta explică situaţia.

in rest, cumpărături din nou. am luat o matură leopard:D francezii au obsesia să personalizeze TOT. inclusiv chestiile cele mai banale.

(de ieri am număr de franţa aşa că nr românesc de telefon nu mai mi-e valabil decât după ce mă întorc, so în caz de urgenţă sau minute internaţionale ask for it)

vacanta

am cate un curs doua pe zi, iar unele dureaza o ora, asa ca am o gramada de timp liber. in timpul liber ori petrec (noaptea) ori fac cumparaturi ziua. asa ca am cheltuit deja o suma indecenta si cred ca trebuie sa strang cureaua, ca altfel o sa raman in fundul gol:)) (am profitat de sezonul reducerilor, e o scuza buna)

in rest, aici e fain, oamenii sunt draguti, mancarea delicioasa si vremea placuta. iar in weekend mi s-a promis ca o sa mi se prezinte cele mai tari cafenele asa ca...abia astept:D

erasmus e cu siguranta o experienta uimitoare si va indemn pe toti care aveti posibilitatea sa optati pentru ea. fiindca oamenii cu care interactionati si locurile pe care o sa le vizitati va vor schimba optica. lumea e atat de larga.profitati.

Părea atât de uşor de la balcon când tu m-ai întrebat comment ca va eu să îţi răspund că da, vreau să trăim împreună până la adânci bătrâneţi, să facem copii blonzi cu ochi albaştri şi să vorbim în franceză pentru că tu nu ştii limba mea, iar eu nu o ştiu pe a ta.

And then came the rush of the flood
Stars of night turned deep to dust

Uneori, foarte rar, în zilele ploioase, urc la mansardă unde îmi strâng cărţile vechi si albumele cu poze. Când văd pozele Danei, nu mă pot abţine să nu zâmbesc. Am o poză mică, pe care o ţineam în portofel. De atunci am aruncat şi portofelul, am şi trecut la altă monedă. E ironic, viaţa nu stă nicio clipă în loc. Nu stă după tine. După decepţiile tale. Aşa că am uitat-o repede, aşa cum uită un copil imaginea ursuleţului de pluş cu care dormea şi care deteriorat, a fost aruncat la gunoi. E o nostalgie, pe undeva, dar foarte departe, mai departe de umbra pe care o lasă în noi tot felul de iubiri consumate.

Suntem smulşi uneori de langă celalalt fiindcă celalalt nu mai poate ţine pasul cu noi. Nu mai poate iubi atât, sau nu se poate realiza, sau nu poate fi la fel de vesel, de pasionat de ceva, de norocos. Oamenii fericiţi împreună sunt cei care aceleaşi doze de succes în viaţă, aceeaşi doză de sentimente de oferit. Suntem un fel de oglinzi pe două tălpi. Tălpile mele stau acum pe nisip, iar ei niciodată nu i-a plăcut la mare.

youth sells

astăzi în timp ce mă plimbam cu colega mea de cameră prin oraş am fost abordate de un domn prezentabil, cu ochii foarte albaştri, care ne-a propus senin să lucrăm pentru dumnealui şi soţia lui ( ei la rândul lor angajaţi ai unei companii olandeze, se putea altfel) la videochat. am început să râdem şi am plecat imediat. era 10 dimineaţa, dacă ar fi fost noapte aş fi înţeles probabil. dar oamenii de aici sunt foarte deschişi, nu întotdeauna asta fiind o calitate. am vrut să zic, mister, we are not sluts, we are just students.and we only fuck our boyfriends.

ce pot să zic? tinereţea se vinde. mi-am amintit încă o dată că nu vreau să îmbătrânesc. pentru mine, Einstein ar fi fost şi mai important dacă ar fi descoperit elixirul tinereţii.

canet plage

azi am fost la plajă. cam aşa arată. mai multe poze aici.

messssssssss

tocmai am venit din oras. am iesit cu colega mea de camera, o nemtoaica care pare tocilara dar baga bere in ea de nu-ti vine sa crezi ochilor. si cu vic, o scotianca superba (da exista englezoiace frumoase) care a luat-o pe aratura putin dupa ce a baut vreo trei feluri de alcool. eu m-am limitat la un pahar de bere, o gura de tequila (ei o beau lungita cu apa tonica, that sucks) care era treat by toni si o cola cu gheata. aa si o gura de rom cu suc de portocale. partea tare e ca am ratat autobuzul de la ora 12 si dupa aia am mers pana la gara vreo 2 km ca sa luam un taxi care nu mai sosea si care ne-a gasit din fericire pe drumul spre citee universitaire. va dati seama ce oras mirobolant. aici baietii sunt multi, frumosi si amabili dar prosti de rup gura targului. asa ca. noapte buna. cred ca o sa racesc. sper sa nu. data viitoare o sa stau acasa cu jurnalul lui bridget jones in mana.

din franta

prima zi a fost a really pain in the ass. pentru ca oamenii astia, desi sunt inimaginabil de amabili sunt si inimaginabil de dezorganizati.
totusi aici e ca la noi in aprilie si e plin de palmieri. e marea. e oraselul cu strazi inguste si cafenele pe mijlocul lor.
revin cu detalii cand o sa ma dezmeticesc.

merită să lupţi pentru ceva?

cu siguranţă că ne repetăm foarte des faptul că viaţa e nedreaptă, că fericirea e departe şi alte bullshit-uri de genul. lucrurile astea sunt de când lumea şi nu o să se schimbe niciodată. sunt o realitate. injuratură pe faţă.scuipat între ochi.

ce contează e cum ripostăm. putem să ripostăm doar prin ambiţii.şi visuri. şi planuri. şi prin procesul de a le îndeplini, măcar pe câteva.

azi-dimineaţă pe la ora 7. atunci mi-am dat seama de fapt că încep să îmi trăiesc visul. uitasem de el. s-a născut de demult, încă din şcoala generală îmi doream să studiez în străinătate, măcar pentru puţin timp. şi nu pentru că afară ar alerga câinii cu colaci în coadă sau că acolo ar fi pământul făgăduinţei. îmi place în România, chiar dacă deseori mă enervez. doream să merg afară fiindcă mă pasionau engleza şi mai apoi franceza mai mult decât pe un elev normal. franceza a devenit un fel de fascinaţie, o luptă. care pe care domină. limba pe om, omul pe limbă. singurul neajuns era că franceza nu era limba mea maternă şi că nu trăiam în patria ei. atunci visul să intru la litere era foarte îndepărtat. după câţiva ani a devenit realitate. după încă doi ani a căpătat şi dimensiunea unui vis adevărat: plec în franţa să studiez acolo un semestru. era visul meu de copil de care acum îmi amintesc cu emoţie.

când am fost acceptată pentru bursă proiectam plecarea într-un viitor cât de cât îndepărtat. eram bucuroasă ca plec, dar eram bucuroasă şi că încă nu plecam. am amânat plecarea de pe semestrul 1 pe semestrul 2 sub pretextul unor formalitati birocratice care cred ca s-ar fi rezolvat daca chiar as fi insistat. dorinta de a pleca se estompase fiindca eram fericita aici. abia acum imi dau seama insă, că aici rămâne la fel şi peste 5 luni, dar că fericirea reală e să îţi îndeplineşti un vis pe care îl nutreşti de atâţia ani, un vis căruia i-ai dedicat inconştient zile, luni de muncă, atacuri de panică, lacrimi, ţipete de bucurie, vis creionat prin cărţi, creioane, caiete umplute cu din ce în ce mai puţin roşu. un vis pe care crezi că l-ai uitat, dar care reapare, culmea, pe punctul de a fi împlinit.

de asta merită să muncim. de asta merită uneori să nu ardem gazul degeaba tot timpul. pentru că se întâmplă ca fără pile şi relaţii, doar prin propriile forţe să ajugem undeva. să ştim ceva foarte bine. e posibil, dacă te pricepi şi ai puţin noroc poţi să îţi vezi visurile împlinite şi asta nu e o frază goală ca cele din cărţile de self-help. e real şi se întâmplă, anul ăsta mi s-a întâmplat mie şi încă câtorva prietene.

aşa că nu mai merge cu scuze. dacă vrei să tai frunze la câini toată viaţa, o să te apuce turbarea.

c'est la tristesse qui bouge

a good year. un film uşurel care merită urmărit cel puţin pentru accentul very brit al lui russell crowe şi una dintre cele mai frumoase femei din lume (aici).
am văzut şi Milk. îl recomand călduros celor care sunt împotriva minorităţilor sexuale. de fapt, cred că îl recomand tututor care încă cred că există bariere peste care nu se poate trece. puritanismul ascunde păcate mult mai grave.
am citit şi nesuferitele zile de luni. ciudat că am citit o recenzie a cărţii pe un blog aparent cu ştaif şi criticile aduse erau cel puţin suprinzătoare. cărţile nu se pot judeca doar pentru că apar prostituate în ele. mie mi-a plăcut cartea, mi-a amintit de salinger.

totuşi ambele filme şi cartea şi lipsa ţigărilor mi-au amintit că uneori nu-ţi reuşeşte nicium să nu te întristezi. e ca o sentinţă de care scap totuşi de obicei, pentru bună purtare.

am părăsit Clujul cu inima strânsă în pumn. miercuri plec spre Franţa. ştiu, probabil că va fi diferit de ceea ce îmi imaginez, dar trebuie să fie frumos. pentru că o să fiu lângă mare. iar marea întotdeauna aduce glasurile oamenilor la care te gândeşti mai aproape, mie mi s-a întâmplat asta de fiecare dată. te aşezi pe nisip şi asculţi.

deşi e greu şi ciudat, abia aştept.

a greşi sau a greşi din nou, aceasta este întrebarea

un poet ne sfătuia cu înţelepciune (zic eu) să nu repetăm aceeaşi greşeală, fiindcă e păcat având in vedere câte greşeli noi putem face să repetăm una deja făcută.

greşelile se nasc din visuri rătăcite si amnezice. fiindcă visurile rămân veşnic aceleaşi, aşa rămân şi greşelile. şi smulg din noi, ne smulg speranţele.

dar nu o sa scriu acum despre asta. cu siguranţa că fiecare ştie, cel puţin teoretic, să-şi păzească spatele şi să nu dea cu bâta în baltă. fiecare îşi scoate singur tatuajul făcut la beţie, vorba cântecului.

doar aş vrea să ştiu dacă merită să facem aceeaşi greşeală. poate că e bine când istoria se repetă, lecţiile se memorează mai bine.

şi alteori ne lovim, dar problema este când o să ne doară? în ce moment o să se manifeste rana, peste câte zile, luni, ani?

intr-o lume mică-mică ne invartim stingheri si vrem libertatea sclavului.intr-o lume mare-mare plutim fara sa atingem aripile vâscoase ale unei speranţe ca o lumânare intr-o sticlă de bere.

şapte zile

Biblia spune că Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile. Noi doi ne-am făcut lumea tot în şapte.

Era un fost prieten, de care mă desparţisem demult, din motive tipice vârstei: eu vreau aşa, tu vrei altfel, hai să ne batem în cap, să ne rupem corniţele şi să fugim unul de altul.
Mi-a trimis după mult timp un mesaj. Banalul ce faci. Am ştiut. L-am sunat. I-am zis că fac bine, că într-o săptămână plec în America. Loteria vizelor. A stat câteva clipe pe gânduri apoi mi-a propus un joc. Care să dureze şapte zile. Am zis da.
În prima zi a apărut la mine la uşă. M-a dus la bazin fiindcă ştia că mi-era frică de apă şi nu reuşisem să învăţ să înot niciodată. Cu el am reuşit.
În a doua zi m-a dus la doctor. Eram ipohondră şi m-a obligat să îmi fac analizele. Eram sănătoasă.
În a treia zi m-a dus la Cărtureşti. Am băut ceai şi mi-a cumpărat o carte de care îi povestisem când eram împreună, dar nu apucasem să o citesc. Am citit-o împreună, seara.
În a patra zi m-a dus la un restaurant chinezesc. Nu mâncasem niciodată sushi.
În a cincea zi m-a dus la karaoke. Ştia că îmi place să cânt, dar că îmi era ruşine. Lumea m-a aplaudat.
În a şasea zi am mers să bem. Nu trăsesem nici o beţie împreună.
În a şaptea zi am urcat pe acoperişul unui bloc de 12 etaje. Mi-a zis că în ultima seară o să mă învete trei chestii: ştia că îmi era frică de înălţime, de oameni şi de accidente. M-a ţinut de mână şi mi-a arătat cât sunt de mici oamenii de fapt. Cât suntem noi de sus. Că dacă nu vrem să cadem, nu vom cădea. Şi nu mi-a mai fost frică, nici de oameni, nici de înălţime, nici de lucrurile pe care nu le putem controla.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.
Când am plecat a ştiut că mă întorc. Când am plecat am ştiut că o să mă aştepte.

Când m-am intors i-am propus şi eu un joc. Tot şapte zile.
În prima zi l-am dus la Observatorul astronomic. Am ales o stea şi i-am pus numele lui. Şi-a dat seama că nimeni nu poate străluci mai cu putere decât noi înşine.
În a doua zi am mers la mall. I-am ales un costum şi i-am demonstrat cât de bine poate să arate altfel decât in tenişi şi pantaloni scurţi.
În a treia zi i-am cumpărat un căţel. Şi-a dat seama că oricine poate fi iubit, chiar dacă apare în viaţa noastră neprevăzut.
În a patra zi l-am scos în parc şi i-am făcut poze. I-am arătat cât de schimbător poate fi omul, din mai multe perspective. Aşa că de ce să ne mirăm de ceilaţi.
În a cincea zi l-am obligat să stăm în casă, fără să facem nimic. Şi-a dat seama, ca uneori doi e destul.
În a şasea zi am scris o listă cu toate calităţile sale. I-am arătat că uneori, alţii văd în noi lucruri de care nu ne dăm seama.
În a şaptea zi l-am întrebat dacă mă iubeşte. A învăţat trei lucruri: să nu mai îi fie frică de cuvinte, de mine şi de el.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.

Nimic din cele de mai sus nu s-a întâmplat de fapt. El nu mi-a trimis niciun mesaj, eu nu l-am sunat niciodată. Nu ştiu nici să înot, sunt în continuare ipohondră, nu am citit nici până azi cartea aceea, nu am mâncat sushi, nu am cântat în faţa unui public ( nu se pun prietenii de pahar), nu am băut împreună, mi-e frică de înălţime, oameni şi accidente. Despre el nu pot să zic nimic, pentru că nu ştiu. Poate că a avut ocazia să înveţe acele lucruri alături de altcineva.

M-am întors, dar nu singură ci cu soţul meu, Dylan,fost jucător de soccer, actual manager la o firmă de echipamente sportive. El nu m-a aşteptat, are doi copii şi o maşină de teren. Viaţa e minunată, cerul e senin, stele strălucesc cu putere şi alte căcaturi de genul.

Care e morala? Morala e cea pe care a zis-o Gaspard Noe, întrebat de un student care e morala filmului său Irreversible: e târziu, ia-ţi prietena de mână şi mergeţi acasă.
Prin urmare, să nu ne mai împungem degeaba cu corniţele pentru că mai târziu nici unul din noi nu va avea curaj să repare greşeala. Şi dăruiţi din tot sufletul şi cât mai mult. Dăruiţi clipe. Este tot ce rămâne dintr-un om. Este tot ce-ţi aduci aminte la sfârşit, oricând şi orice ar însemna sfârşitul.