am citit zilele trecute aici despre un anume articol care era la rândul lui despre o anume carte. încă o vrăjeală americană. cică se aude prin târg că bărbaţii iubesc scorpiile. nu zic nu, eu am fost scorpie de nspe mii de ori. dar nu era o strategie, pur şi simplu îmi venea. şi nici zgripţuroaică nu-s, pur şi simplu nu eram în lovuri şi atunci mă comportam cât se poate de normal (şi asta unii definesc bitchy): independentă, miserumpistă şi jemonfutistă, sarcastică, nepăsătoare şi curioasă în legătură cu alte ogrăzi masculine. dar când sunt în lovuri, se schimbă treaba. dau afecţiune cu carul şi am chef să petrec toată ziulica cu bietul băiat. bineînteles, deseori mă satur repede şi abia aştept să plece să nu mai îl văd o zi-două, dar după câteva ore mi se face dor din nou, al dracului să fie. şi nu îmi spuneţi mie că voi nu sunteţi aşa. când o femeie se îndrăgosteşte cât de cât sincer de un bărbat (sau în unele cazuri nici măcar) se transformă într-un satelit ce gravitează în jurul lui. Da, vreau să fiu Luna ta. bine ca fetele neagă peste tot. nu, că eu vreau să ies cu fetele, nu că nu îi cer voie să merg cu gaşca într-un bar, nu că vreau să îl văd numai la sfârşit de săptămână, etc. şi după ce se despart de el, le vezi cum fac crize şi rămân deprimate o grămadă de vreme.

nu asta e soluţia. strategiile de genul mă prefac că sunt un mare rahat. la urma urmei, totul ţine de compatibilitate. te prefaci, dar pentru cât timp? la un moment dat îţi dai seama că numai te chinui şi că ai fi mai fericită afară, nu înauntrul unei relaţii cică aerisite. e adevărat, de obicei bărbaţii urăsc să fie sufocaţi, iar femeile tind să sufoce. ori se ajunge la un compromis sau la o separare, ori ai norocul să dai peste un tip care are nevoie de aşa ceva. aoleu, asta e cea mai faină situaţie. dar şi cea mai dificil de controlat. mie una imi place:))


oare ce mă apucă să scriu despre aşa ceva?