ganduri alandala

mi-e lene sa scriu cu diacritice si sunt si grabita. in ultima vreme, avand doua "acasa" e greu sa ma impart. si cum net nu am decat aici la camin profit de timpul in care ma intorc aici sa imi iau alte carti sau haine curate, sau sa dorm atunci cand dimineata am cursuri devreme ca sa mai scriu pe blog. si cum am atatea chestii acumulate in capatana, mi-e greu sa ma axez p un singur subiect. chiar imposibil.

azi ma gandeam la cat de bine ma inteleg eu cu animalele si copiii si cum se complica treaba cu persoanele adulte sau adolescente. tot legat de copii, privindu-i azi pe strada, ma gandeam ca au o varsta privilegiata. pt ca isi pastreaza nevinovatia. un barbat sau o femeie f frumoasa nu sunt niciodata inocenti, pentru ca sunt constienti de frumusetea lor si de impactul acesteia asupra celor din jur. chiar si daca sunt oameni generosi sau buni la suflet, sunt constienti. doar pana la o anumita varsta copiii frumosi isi poarta frumusetea cu cea mai mare nonsalanta, neprefacuti.autentici. frumusetea care nu se constientizeaza pe sine. de aia sunt asa de usor de iubit. e o chestie inevitabila.

dupa aia vorbind cu un prieten pe mess care tocmai ii dadea papucii prieteni sale mi-am amintit de toate vorbele care se zic in cazul asta, minciunile indrugate si disperarea celeilalte persoane. ar fi ideal ca lucrurile sa fie mai simple, sa spunem adevarul si sa ni-l asumam, pur si dureros, fara alte telenovelisme. dar nu se poate, fiindca suntem oameni, nu dumnezei.nu? ne place sa lungim agoniile, discutiile si concluziile, sa ne facem sperante sau sa ni se faca mila. plus ca limita intre a rani si a fi ranit e foarte subtire, iar orgoliul e in ambele cazuri foarte vulnerabil.

ieri seara m-am amuzat copios pe tema atractiei extremelor. intr-o incapere cu 15-20 de persoane, cel mai calm tip era cu tipa cea mai zvapaiata (si l-a facut sa roseasca de cateva ori cu interventiile ei comice, dar bine aburite de alcool), tipa cea mai in varsta si mai planturoasa cu tipul cel mai tanar si mai micut, cei mai buni prieteni: ea modesta si inteligenta, sarcastica, el- macho man. pe mine teoria cu extremele se atrag nu m-a convins niciodata fiindca am trait-o pe pielea mea de multe ori si in diverse forme si de fiecare data am dat gres, mai devreme sau mai tarziu. cand nu exista complicitate...nu stiu, nu-i prea bine.

ar mai fi de zis dar nu mai imi vine nimic concret in minte, adica nu imi mai amintesc. plus ca trebuie sa prind ultimul autobuz.