de când mă ştiu am luat toate relaţiile mele ca pe o joacă. nişte experimente cu sau fără sentimente cu final previzibil. am îndrăznit să fac ceva planuri de 2-3 ori şi s-au dus frumuşel pe apa sâmbetei. dar aici măcar atunci nu mă gândeam la ideea de standing still happilly ever after. ideea asta o o asociam cu moartea tinereţii şi intrarea într-un mare rahat numit seriozitate. uneori, mai în glumă mai în serios spuneam că eu nu sunt genul care o să aibă familie. că nu mă prinde şi nici nu vreau.
nici acum nu ştiu dacă vreau. dar e ceva în felul lui de a fi care mă împinge să îl văd într-un loc al nostru. e ceva în felul în care şi-a schimbat atitudinea faţă de mine care mă face să zâmbesc speriată şi bucuroasă şi surprinsă.
Anubis mi-a zis că întotdeauna o să îmi părăsesc bărbaţii. eu o iubesc pe Anubis, dar sper să nu aibă dreptate de data asta.
Acum 2 zile
abia astept sa-ti fiu nasa, boni-bon.
RăspundețiȘtergeredar cred ca trebuie sa mai dezbatem pe skype problema:))