mândră că sunt româncă

deşi nimeni de aici nu a auzit de Cluj şi nici prea multe lucruri despre România nu se ştiu, deşi aici condiţiile sunt mai bune, clima mai dulce, mâncarea mai sănătoasă, oamenii mai amabili, tehnologia mai avansată şi aici sunt gunoaie, greve,oameni proşti şi nesimţiţi, probleme de tot felul, priviri pe sub sprânceană.

sunt româncă, cel puţin în viaţa asta şi sunt mândră. e ca şi într-o relaţie mamă-fiu: deşi există certuri şi conflicte, mama tot mama rămâne. aşa şi ţara de origine. putem să trăim într-o ţară adoptivă, dar o parte din suflet rămâne acolo unde ne-am născut. a trebuit să plec din românia ca să îmi dau seama de asta.

îmi place mult în franţa. mult de tot. e ceea ce îmi dorisem şi e foarte fain. ştiu că o să sufăr mult când o să plec. şi o să îmi doresc să revin. dar nu ştiu dacă aş putea renunţa la ţara mea. ar trebui să am un motiv foarte bine întemeiat.

ps: surori ca anubis şi colege de cameră ca fetele mele de la cămin nu se găsesc pe globul ăsta.