"et puis je l'imagine habitant mon décor"

ieri pe la amiazi m-am decis să merg la el fără să îl anunţ. poate pentru că ultima dată cănd făcusem asta cealaltă persoană nu a părut prea încântată. poate pentru că voiam să îi vad reacţia, privirea aia când deschizi uşa şi nu te poţi preface.mai ales că nu are vizor:P

cioc-cioc. cum m-a văzut m-a luat în braţe. era o bucurie sinceră, parcă era un copil care îl vede pe Moş Crăciun. şi eu m-am bucurat. din tot sufletul. am petrecut restul zilei împreună, făcând planuri pentru excursia noastră în Maroc. şi pe la prietenii lui. mi-a dat o dublură de la cheile lui de la casă.în caz că vreau să vin, să vin oricând.

când ne-am întors am făcut o gafă. pentru că uneori vorbesc fără să gândesc. şi atunci am simţit că e posibil să pierd toată încrederea pe care a avut-o în mine.tot ce câştigasem. cu greu, pentru că e genul de persoană care nu lasă uşor garda jos. iar frica m-a împins să accept.să recunosc.

şi m-a iertat, fiindcă mi-a zis că se indrăgosteşte. şi că se teme.şi eu ma tem. viitorul e ca o umbră, un fel de semn mare de întrebare.

dar mi-a povestit despre mare si ocean la tanger şi străduţele din chefchaouen. şi am visat la călătoria noastră din aprilie, cu fruntea pe umărul lui.