ce am observat cu mirare pe noile meleaguri este ca oamenii se iubesc aici mai mult sau cel putin mai la vedere decat in romania. rareori am vazut la noi oameni manifestandu-se vadit indragostiti in public, probabil doar adolescentii sau batraneii. aici insa supriza: oameni de toate varstele si culorile se saruta peste tot, in autobuz, in fata casei de marcat, pe strada, in masina, asteptand la cozi, asteptand trenul, in cafenele, in magazine, indiferent de vremea de afara, indiferent de cati oameni ii privesc. se tin de mana tot timpul, se strang in brate, isi zambesc, se mangaie, se privesc. sunt scene foarte dragute pe care nu le prea vad pe plaiurile natale. m-am intrebat daca intr-adevar dragostea vorbeste franceza sau pur si simplu ei au trecut peste faza culturala de "independenta a sexelor si detasare sentimentala" sau cea de "el bea bere in fata televizorului, ea gateste si spala pe jos", cele doua faze care se intalnesc des la noi.
oamenii astia par sa fac totul impreuna. sunt cupluri in adevaratul sens al cuvantului.
ps:
I used to be a hopeless romantic. I am still a hopeless romantic. I used to believe that love was the highest value. I still believe that love is the highest value. I don’t expect to be happy. I don’t imagine that I will find love, whatever that means, or that if I do find it, it will make me happy. I don’t think of love as the answer or the solution. I think of love as a force of nature—as strong as the sun, as necessary, as impersonal, as gigantic, as impossible, as scorching as it is warming, as drought-making as it is life-giving. And when it burns out the world dies.
J Winterson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu