c'est la tristesse qui bouge

a good year. un film uşurel care merită urmărit cel puţin pentru accentul very brit al lui russell crowe şi una dintre cele mai frumoase femei din lume (aici).
am văzut şi Milk. îl recomand călduros celor care sunt împotriva minorităţilor sexuale. de fapt, cred că îl recomand tututor care încă cred că există bariere peste care nu se poate trece. puritanismul ascunde păcate mult mai grave.
am citit şi nesuferitele zile de luni. ciudat că am citit o recenzie a cărţii pe un blog aparent cu ştaif şi criticile aduse erau cel puţin suprinzătoare. cărţile nu se pot judeca doar pentru că apar prostituate în ele. mie mi-a plăcut cartea, mi-a amintit de salinger.

totuşi ambele filme şi cartea şi lipsa ţigărilor mi-au amintit că uneori nu-ţi reuşeşte nicium să nu te întristezi. e ca o sentinţă de care scap totuşi de obicei, pentru bună purtare.