şapte zile

Biblia spune că Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile. Noi doi ne-am făcut lumea tot în şapte.

Era un fost prieten, de care mă desparţisem demult, din motive tipice vârstei: eu vreau aşa, tu vrei altfel, hai să ne batem în cap, să ne rupem corniţele şi să fugim unul de altul.
Mi-a trimis după mult timp un mesaj. Banalul ce faci. Am ştiut. L-am sunat. I-am zis că fac bine, că într-o săptămână plec în America. Loteria vizelor. A stat câteva clipe pe gânduri apoi mi-a propus un joc. Care să dureze şapte zile. Am zis da.
În prima zi a apărut la mine la uşă. M-a dus la bazin fiindcă ştia că mi-era frică de apă şi nu reuşisem să învăţ să înot niciodată. Cu el am reuşit.
În a doua zi m-a dus la doctor. Eram ipohondră şi m-a obligat să îmi fac analizele. Eram sănătoasă.
În a treia zi m-a dus la Cărtureşti. Am băut ceai şi mi-a cumpărat o carte de care îi povestisem când eram împreună, dar nu apucasem să o citesc. Am citit-o împreună, seara.
În a patra zi m-a dus la un restaurant chinezesc. Nu mâncasem niciodată sushi.
În a cincea zi m-a dus la karaoke. Ştia că îmi place să cânt, dar că îmi era ruşine. Lumea m-a aplaudat.
În a şasea zi am mers să bem. Nu trăsesem nici o beţie împreună.
În a şaptea zi am urcat pe acoperişul unui bloc de 12 etaje. Mi-a zis că în ultima seară o să mă învete trei chestii: ştia că îmi era frică de înălţime, de oameni şi de accidente. M-a ţinut de mână şi mi-a arătat cât sunt de mici oamenii de fapt. Cât suntem noi de sus. Că dacă nu vrem să cadem, nu vom cădea. Şi nu mi-a mai fost frică, nici de oameni, nici de înălţime, nici de lucrurile pe care nu le putem controla.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.
Când am plecat a ştiut că mă întorc. Când am plecat am ştiut că o să mă aştepte.

Când m-am intors i-am propus şi eu un joc. Tot şapte zile.
În prima zi l-am dus la Observatorul astronomic. Am ales o stea şi i-am pus numele lui. Şi-a dat seama că nimeni nu poate străluci mai cu putere decât noi înşine.
În a doua zi am mers la mall. I-am ales un costum şi i-am demonstrat cât de bine poate să arate altfel decât in tenişi şi pantaloni scurţi.
În a treia zi i-am cumpărat un căţel. Şi-a dat seama că oricine poate fi iubit, chiar dacă apare în viaţa noastră neprevăzut.
În a patra zi l-am scos în parc şi i-am făcut poze. I-am arătat cât de schimbător poate fi omul, din mai multe perspective. Aşa că de ce să ne mirăm de ceilaţi.
În a cincea zi l-am obligat să stăm în casă, fără să facem nimic. Şi-a dat seama, ca uneori doi e destul.
În a şasea zi am scris o listă cu toate calităţile sale. I-am arătat că uneori, alţii văd în noi lucruri de care nu ne dăm seama.
În a şaptea zi l-am întrebat dacă mă iubeşte. A învăţat trei lucruri: să nu mai îi fie frică de cuvinte, de mine şi de el.
În fiecare seară faceam dragoste, fumam iar dimineaţa beam cafea cu lapte.

Nimic din cele de mai sus nu s-a întâmplat de fapt. El nu mi-a trimis niciun mesaj, eu nu l-am sunat niciodată. Nu ştiu nici să înot, sunt în continuare ipohondră, nu am citit nici până azi cartea aceea, nu am mâncat sushi, nu am cântat în faţa unui public ( nu se pun prietenii de pahar), nu am băut împreună, mi-e frică de înălţime, oameni şi accidente. Despre el nu pot să zic nimic, pentru că nu ştiu. Poate că a avut ocazia să înveţe acele lucruri alături de altcineva.

M-am întors, dar nu singură ci cu soţul meu, Dylan,fost jucător de soccer, actual manager la o firmă de echipamente sportive. El nu m-a aşteptat, are doi copii şi o maşină de teren. Viaţa e minunată, cerul e senin, stele strălucesc cu putere şi alte căcaturi de genul.

Care e morala? Morala e cea pe care a zis-o Gaspard Noe, întrebat de un student care e morala filmului său Irreversible: e târziu, ia-ţi prietena de mână şi mergeţi acasă.
Prin urmare, să nu ne mai împungem degeaba cu corniţele pentru că mai târziu nici unul din noi nu va avea curaj să repare greşeala. Şi dăruiţi din tot sufletul şi cât mai mult. Dăruiţi clipe. Este tot ce rămâne dintr-un om. Este tot ce-ţi aduci aminte la sfârşit, oricând şi orice ar însemna sfârşitul.